După două luni de meciuri spectaculoase, dar fără evenimente deosebite la capitolele disciplină în teren şi fair-play, a 16-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală a luat sfîrşit cu victoria echipei Voinţa. O prezenţă constantă la cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor, Voinţa şi-a adjudecat trofeul în premieră, devenind a şaptea cîştigătoare din istoria turneului, după Portul, Farul, Talpac, APC-CZC, Ştiinţa şi Săgeata Stejaru. Finala cu Municipal nu a excelat la capitolul spectacol, ambele formaţii preferînd să joace cu multă prudenţă şi să pună accentul pe defensivă. Au fost cîteva ocazii la cele două porţi, însă ratările au făcut ca meciul să se încheie cu scorul de 0-0. În prelungiri nu s-a întîmplat nimic deosebit, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Au transformat Ţăranu (Voinţa) şi Grosu, apoi au urmat patru ratări consecutive, Enuş şi Gechereanu, respectiv Gerea şi G. Mihai! “Loteria” a continuat, cu goluri pentru Tararache şi Buşoiu, respectiv Arif, însă Gabriel Stan nu a rezistat tensiunii şi portarul L.Gheorghe a apărat penalty-ul decisiv, aşa cum făcuse şi mai devreme, la şutul lui G. Mihai. Scor final: Voinţa - Municipal 3-2.
Mult mai generoasă în goluri şi faze de poartă a fost finala mică, în care Dinamo i-a “executat” cu 6-1 pe colegii noştri din echipa Centrului Informaţional Telegraf & TV Neptun. Învingătorii s-au desprins greu însă, graţie lui... Severin Călinescu, care a apărat aproape tot în prima repriză. Portarul echipei noastre a primit însă pe finalul primei părţi două goluri parabile şi Dinamo s-a desprins decisiv. Au marcat Bărăitaru şi G. Popa, cîte două goluri, Budeanu şi Adi Ungureanu, respectiv Paul Alexe.
Premierea a fost efectuată de colegul nostru Lucian Mănescu, Elena Frîncu, director executiv al DSJ, şi Petrică Munteanu, consilier judeţean şi director în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, care au înmînat cupe şi diplome pentru primele patru clasate, dar şi mai multe premii speciale, oferite de către DSJ şi Primăria Municipiului Constanţa pentru: cel mai bun portar - Severin Călinescu (Telegraf & TV Neptun); “Piciorul de Aur” (cel mai valoros jucător al turneului) - Georges Mihai (Municipal); golgeterul turneului (13 goluri) - Adrian Pitu (Tomis-Millenium); cel mai frumos gol - Paul Alexe (Telegraf & TV Neptun), în meciul cu Real; cel mai mare număr de participări (premiul pentru consecvenţă) - Recolta Cumpăna; cel mai vîrstnic jucător (premiul pentru sportivitate şi mişcare) - Octavian Ciobanu (Recolta Cumpăna, 61 de ani); fair-play - echipa Voinţa; iniţiatorii competiţiei - Claudiu Val şi Sorin Başturea; premiul pentru organizare (din partea DSJ) - Cotidianul “Telegraf”.
Sponsorii competiţiei: Conpress Holding, Restaurantul Rustic
Sponsorul echipei Telegraf & TV Neptun: Restaurantul La Pătrunjelu’