De cinci săptămâni, Prefectura Constanţa este condusă de un singur om - subprefectul Radu Volcinschi. După ce, iniţial, fostul subprefect Iucsel Selamet a fost demis, în 20 decembrie, ca urmare a trimiterii sale în judecată de către DNA pentru dare de mită, instituţia l-a pierdut, la începutul lunii februarie, şi pe prefectul Eugen Bola, care şi-a dat demisia din cauza unor erori legate de comunicare în timpul stării de alertă care a “îngheţat” Constanţa în iarnă. Azi este o nouă şansă pentru Prefectura Constanţa să fie condusă din nou de un prefect, întrucât pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului ar putea figura un proiect de hotărâre privind numirea viitorului oficial. Potrivit unor surse, subprefectul Radu Volcinschi, la propunerea PSD Constanţa, are cele mai mari şanse de a avansa în fruntea Prefecturii. Numirea nu ar fi o surpriză, în condiţiile în care Volcinschi şi-a făcut în această perioadă „rodajul“ ca prefect. În altă ordine de idei, tot în şedinţa de astăzi a Guvernului este posibil să se ia o decizie şi în privinţa propunerii UDTTMR de numire a lui Ersun Anefi în funcţia de subprefect, post lăsat vacant de Iucsel Selamet. Nominalizarea lui Ersun Anefi a fost votată, recent, de membrii Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din cadrul Camerei Deputaţilor.