Doar trei meciuri se mai joacă astăzi în Divizia A1 la volei feminin, alte trei întâlniri fiind amânate din cauza vremii nefavorabile. Drumurile impracticabile din judeţele Vrancea, Buzău, Galaţi şi Brăila au împiedicat echipa din Craiova să ajungă la Piatra Neamţ şi pe cea din Iaşi să se deplaseze la Bucureşti. Pe de altă parte, clubul Dinamo Bucureşti a solicitat amânarea meciului de la Constanţa, atât din cauza zăpezii de pe drumurile spre litoral, cât şi a celor două partide foarte importante care urmează pentru vicecampioana României: sâmbătă, în campionat, joacă pe teren propriu cu CS Volei Alba-Blaj, iar săptămâna viitoare, marţi, susţine manşa tur din faza Challenge Round a Cupei CEV, cu Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia), în deplasare. În aceste condiţii, următorul meci al echipei CSV 2004 Tomis Constanţa este cel din deplasare cu SCM U. Craiova, programat duminică.
Astăzi, în etapa a 15-a a Diviziei A1 la volei feminin, se dispută partidele: CS Volei Alba-Blaj - CSM Tîrgovişte (ora 17.00); CSM Lugoj - Rapid Bucureşti (ora 18.30); CSU Medicina Tîrgu Mureş - Ştiinţa Bacău (ora 19.15, în direct pe Digi Sport 3). Din cauza vremii nefavorabile, au fost amânate trei meciuri: CSV 2004 Tomis Constanţa - Dinamo Bucureşti, Unic Piatra Neamţ - SCM U. Craiova şi CSM Bucureşti - ACS Penicilina Iaşi.
Clasament: 1. Dinamo Bucureşti 38p (setaveraj 39:5); 2. Ştiinţa Bacău 36p/13j (38:6); 3. CS Volei Alba-Blaj 35p (38:12); 4. CSU Medicina Tg. Mureş 27p/13j (30:17); 5. CSM Tîrgovişte 23p (28:23); 6. Unic Piatra Neamţ 20p (22:26); 7. SCM U. Craiova 19p (24:28); 8. CSM Lugoj 18p/13j (23:24); 9. CSM Bucureşti 18p (24:27); 10. Penicilina Iaşi 9p/13j (10:32); 11. Rapid Bucureşti 3p (5:40); 12. CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA 0p (1:42).