Voleibalistele constănţene, în faţa celui mai dificil examen din acest sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1-10: CSU Metal Galaţi - CSV 2004 Tomis Constanţa

Voleibalistele constănţene, în faţa celui mai dificil examen din acest sezon

Sport 29 Noiembrie 2008 / 00:00 792 accesări

Unul dintre cele mai aşteptate dueluri din Divizia A1 la volei feminin este programat sîmbătă, de la ora 18.00, la Galaţi, în etapa a 10-a. Protagonistele întîlnirii vor fi campiona României, CSU Metal Galaţi (locul 1, 18p), echipă neînvinsă în acest sezon şi CS Volei 2004 Tomis Constanţa (locul 3, 16p). Partida pare a fi decisivă în vederea locului pe care îl va ocupa formaţia constănţeană la finalul turului, după ce toate adversarele Tomisului înscrise în lupta pentru podium au dau piept pînă acum cu elevele lui Zoran Terzic. Cel mai dificil examen nu pare însă să le sperie pe voleibalistele constănţene, care cred că presiunea este mai degrabă în tabăra adversă. „Presiunea este mai mult pe ele pentru că sînt primele în clasament şi nu îşi permit paşi greşiţi Galaţi este o echipă neînvinsă de foarte mult timp în campionatul românesc şi sper doar să jucăm foarte bine fără să ne gîndim la rezultat şi să dăm maximum în această partidă. Dacă vom juca bine nu cred că nu vom reuşi să le ţinem piept”, a declarat coordonatoare de joc al Tomisului, Maja Simanic, fosta elevă a lui Zoran Terzic la echipa naţională a Serbiei. În schimb, Ioana Pristavu, libero-ul venit la Constanţa, în această vară, chiar de la campiona României, crede că Tomisul şi-ar putea surprinde adversarele: „Jocul lor este destul de cunoscut. Eu cred că mă voi simţi foarte bine acolo pentru că am jucat patru ani la Galaţi”. Antrenorul principal al Tomisului, Aleksandar Boskovic, fost secund al lui Terzic la naţionala Serbiei, îşi doreşte o evoluţie cît mai bună a elevelor sale la Galaţi: „Sper să nu înregistrăm în faţa Galaţiului aceleaşi rezultate ca şi anul trecut şi vom încerca să facem orice ca scorul să fie unul mai bun. Bineînţeles, toată lumea şi-ar dori să bată acolo, dar nu este foarte uşor. Nu ştiu dacă ne pot surprinde cu ceva, jucătoarele pe care le are Terzic sînt foarte bune şi indiferent de formula pe care o va introduce în teren cred că va fi la fel de dificil. Galaţiul ne poate surprinde doar dacă una dintre jucătoarele lor va juca slab. Singura presiune pe care o avem este ca noi să jucăm cît mai bine posibil”. Partida va fi arbitrată de Florin Dragomir (Bucureşti) şi Alin Mateizer (Ploieşti). Observator: George Simulescu (Bucureşti).

Celelalte întîlniri ale etapei: Dacia Mioveni - Dinamo Bucureşti; CSU Tg. Mureş - Unic Piatra Neamţ; Ştiinţa Bacău - SCM U. Craiova; CSM Sibiu - Penicilina Iaşi. Partida CSM Lugoj - Rapid Bucureşti 3-2 s-a disputat joi.

Clasament

1. CSU Metal Galaţi 9 9 0 27: 1 18

2. Ştiinţa Bacău 9 7 2 22: 7 16

3. CSV 2004 TOMIS 9 7 2 24: 8 16

4. CSU Tg. Mureş 9 7 2 21: 7 16

5. Unic Piatra Neamţ 9 7 2 22: 9 16

6. Dinamo Bucureşti 9 5 4 16:13 14

7. Penicilina Iaşi 9 5 4 15:15 14

8. Dacia Mioveni 9 3 6 11:19 12

9. CSM Lugoj 10 2 8 10:27 12

10. SCM U. Craiova 9 2 7 6:22 11

11. CSM Sibiu 9 1 8 6:25 10

12. Rapid CFR 10 0 10 3:30 10



12