CS Volei 2004 Tomis Constanţa a reuşit trei victorii la zero în primele trei etape din returul Diviziei A1 la volei feminin, în care a întâlnit numai formaţii din a doua jumătate a clasamentului. Pro Volei Botoşani le-a luat 46 de puncte constănţencelor, Universitatea Cluj 35, iar CSM Lugoj doar 32, cu toate că bănăţencele au jucat pe teren propriu! Mare diferenţă de valoare va exista şi între CSV 2004 Tomis şi următoarele două adversare, CSM Bucureşti (în etapa a 15-a, sâmbătă, la Constanţa, de la ora 15.00) şi CSM Sibiu (în etapa a 16-a, sâmbătă 12 februarie, în deplasare). Primul examen adevărat al jucătoarelor antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe va fi partida cu Dinamo Bucureşti, din etapa a 17-a, programată la Constanţa, pe 16 februarie. În aceste condiţii, ale unor meciuri cu rezultat foarte uşor de pronosticat, antrenorilor echipei constănţene nu le este uşor să-şi motiveze jucătoarele. „Asta e meseria unui antrenor! De fiecare dată trebuie să-mi conving jucătoarele că în orice meci putem găsi momente utile pentru partidele mai grele care ne aşteaptă. Sunt ca nişte puncte de control pentru noi, într-o cursă lungă, aşa cum este campionatul. Acum avem concurenţă mai mare în lot, odată cu transferurile din iarnă. Este o motivaţie suplimentară pentru fiecare jucătoare, care trebuie să-şi fructifice şansa atunci când intră pe teren”, a explicat Darko Zakoc. Tehnicianul sârb nu şi-a ascuns mulţumirea pentru rezultatul şi pentru jocul foarte bun din etapa trecută, de la Lugoj. „Echipa a evoluat tot meciul în acelaşi ritm bun şi sunt foarte mulţumit de evoluţia jucătoarelor”, a afirmat Zakoc, făcând comparaţie cu cele două partide anterioare, în care, după un prim set în care au defilat, jucătoarele constănţene au slăbit ritmul şi adversarele au echilibrat disputa.