Formaţia feminină CS Volei 2004 Tomis Constanţa nu a reuşit sîmbătă, în Sala Sporturilor, să repete evoluţia bună din Cupa României şi în campionatul intern. Cea de-a 20-a etapă a Diviziei A1 la volei feminin a adus la Constanţa una dintre cele mai puternice formaţii româneşti şi totodată singura calificată în Final Four-ul Cupei Challenge, Ştiinţa Bacău. Deşi pe alocuri s-au luptat de la egal la egal cu voleibalistele antrenate de seleţionerul Florin Grapă, constănţencele nu au reuşit să evite un deznodămînd previzibil: 0-3! Elevele lui Aleksandar Boskovic şi Doru Grigore au început curajos partida, conducînd surprinzător cu 8-5 la primul time-out tehnic. Dominarea gazdelor a continuat pînă spre finalul primului parţial, 21-19, însă băcăuancele au revenit după ce Sanya Alekovska a fost schimbată cu Roxana Iosef, adjudecîndu-şi setul cu 25-23. Experienţa şi valoarea oaspetelor avea să se vadă şi în celelalte două seturi, cînd au condus în permanenţă pe tabela de marcaj. În ciuda eforturilor disperate ale constănţencelor de a încerca să ţină pasul cu mult mai titratele adversare, moldovencele s-au impus cu 25-21 şi 25-19 în ultimele două seturi. “Am început bine partida aceasta şi puteam cîştiga primul set, însă am făcut pe final două greşeli, care, pentru o echipa precum Ştiinţa, au fost suficiente pentru a reveni şi a cîştiga setul. Cu toate că adversarele noastre de azi (n.r.: sîmbătă) sînt mult mai valoroase, eu mă aşteptam la mai mult de la fete”, a declarat tehnicianul Tomisului, Aleksandar Boskovic. “Am susţinut foarte multe partide în ultima vreme care ne-au solicitat foarte mult, iar fetele mele sînt extrem de obosite în acest moment. Acest lucru s-a văzut şi în această partidă, însă fără să fiu lipsit de modestie, valoarea şi experienţa echipei au fost evidente” , a spus selecţionerul României, Florin Grapă. Au evoluat - CS Volei 2004 Tomis: Cundy - Necula, Alexe, Bobi, Tiba (cpt.), Mahon şi libero: Marjanovic. Au mai jucat: Djordjevic, Poştaru, Vîlcu şi Chalmers; Ştiinţa Bacău: Aleksovska - Herlea, Elisei, Hossu, Truţa, Anghel şi libero: Manu. Au mai jucat: Iosef şi Marian. Au arbitrat Benone Vişan şi Cristea Cristian (ambii din Bucureşti).
Celelalte rezultate din etapa a 20-a: Unic Piatra Neamţ - CSM Lugoj 3-0; U. Cluj - Metal Galaţi 0-3; Dacia Mioveni - Dinamo 1-3; Rapid - Penicilina Iaşi 1-3; IOR Bucureşti - CSU Gaz Tg. Mureş 0-3.
Clasament
1. CSU Metal Galaţi 19 19 0 57: 5 38
2. Dinamo Bucureşti 17 17 0 51: 3 34
3. Ştiinţa Bacău 18 14 4 44:14 32
4. CSU Tg. Mureş 19 13 6 41:26 32
5. Unic Piatra Neamţ 18 13 5 43:20 31
6. Penicilina Iaşi 19 12 7 41:26 31
7. Dacia Mioveni 20 8 12 28:42 28
8. CS VOLEI 2004 20 6 14 23:44 26
9. CSM Lugoj 20 6 14 22:48 26
10. Rapid Bucureşti 20 5 15 22:47 25
11. U. Cluj 20 2 18 13:54 22
12. IOR Bucureşti 20 0 20 4:60 20