Naţionala de volei feminin a României va încheia astăzi stagiul de pregătire efectuat la Constanţa înaintea Campionatului European din Serbia şi Italia. Fetele antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe vor pleca mâine spre Franţa, unde vor susţine ultimele meciuri de pregătire înainte de turneul final. Cum Bulgaria şi Israel au renunţat să mai participe la turneul de la Nancy, România va juca de două ori în compania selecţionatei Franţei, joi (ora 21.30) şi sâmbătă (ora 21.00). De asemenea, tricolorele vor întâlni şi două echipe de club, Vandoeuvre Nancy Volley Ball (vineri, ora 18.00) şi Entente Sportive Cannet-Rocheville Volley-Ball (duminică, ora nu a fost încă fixată).
După ultimul meci jucat de România la Trofeul Tomis, selecţionerul Darko Zakoc a anunţat numele celor 14 jucătoare care vor face deplasarea la Nancy şi apoi la Belgrad, unde pe 21 septembrie este programată ultima verificare înaintea partidelor din grupă, contra Serbiei. Gavrilescu şi Sobo nu mai fac parte din lotul României pentru turneul din Franţa, care arată astfel: Neaga şi Miclea - coordonatoare; Mureşan şi Salaoru - universali; Nucu, Albu, Nneka şi Butnaru - centri; Corjeuţanu, Nedelcu, Nemţanu şi Cazacu - extreme; Manu şi Trică - libero. Iuliana Nucu, care acuză o mai veche accidentare la genunchi, a lipsit de la ultimele două partide jucate de echipa naţională la Trofeul Tomis, dar se speră ca ea să fie aptă pentru meciurile de la Zrenjanin, cu Cehia (24 septembrie), Israel (25 septembrie) şi Polonia (26 septembrie). Rămâne de văzut dacă la naţională va ajunge şi Carmen Ţurlea, care ar trebui să facă joncţiunea cu lotul la Nancy.
ZAKOC E ÎNGRIJORAT DE JOCUL NAŢIONALEI. „Sper ca înfrângerea contra Bulgariei să trezească echipa, fetele să reacţioneze şi să realizeze că mai avem foarte puţin timp la dispoziţie şi că exprimarea în teren trebuie îmbunătăţită. Problema cea mai mare este că nu am izbutit să găsesc o formulă standard de echipă, practic acum nu am decât trei titulare. Majoritatea jucătoarelor evoluează cu multe oscilaţii: unele încep foarte bine şi apoi scad, altele îşi mai revin pe parcurs după un început slab. Mi-aş dori să găsesc cât mai repede jucătoarele care să evolueze de-a lungul întregului meci la un nivel constant bun”, a declarat Darko Zakoc după turneul de la Constanţa, încheiat cu eşecul în faţa Bulgariei, scor 0:3. „Ţin să mulţumesc organizatorilor acestui turneu, condiţiile oferite au fost ideale pentru noi. Mă bucură că am câştigat toate meciurile de la Constanţa, chiar dacă echipa nu este încă în forma cea mai bună pentru Campionatul European. Cred că în cele 10 zile rămase ne vom pune la punct, pentru că unele jucătoare nu s-au antrenat la capacitate maximă până acum, din cauza unor accidentări, şi mă refer aici la Rabadzhieva sau Nikolova. În plus, coordonatoarea Debarlieva a devenit mamă acum trei luni”, a spus Dimo Tonev, selecţionerul naţionalei Bulgariei.