Voleibalistele tricolore, învinse de Serbia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ultimul amical înaintea CE de volei feminin

Voleibalistele tricolore, învinse de Serbia

Sport 23 Septembrie 2011 / 00:00 602 accesări

Naţionala de volei feminin a României, antrenată de Darko Zakoc şi Constantin Alexe, a susţinut miercuri seară, în sala Pionir din Belgrad, ultima verificare înaintea participării la Campionatul European, contra selecţionatei Serbiei. Echipa gazdă, una dintre favoritele la câştigarea turneului final care debutează astăzi, a câştigat toate cele patru seturi, jucate fără spectatori: 25:14, 25:23, 25:21, 25:14. Selecţionerul Darko Zakoc a început meciul în formula: Neaga - Ţurlea, Nucu, Nneka, Corjeuţanu, Nedelcu şi Manu-libero (au mai jucat: Trică, Nemţanu, Butnaru, Miclea-Grigoruţă, Mureşan, Albu şi Cazacu). În Grupa C a Campionatului European, la Zrenjanin, România va întâlni Cehia (24 septembrie), Israel (25 septembrie) şi Polonia (26 septembrie).

Turneul final va debuta astăzi, în Italia, şi mâine, în Serbia. La competiţie participă 16 echipe, împărţite în patru grupe. Cele patru câştigătoare de grupe se califică direct în faza eliminatorie a competiţiei, respectiv sferturi de finală, iar echipele de pe locurile 2 şi 3 vor disputa baraj pentru a accede în sferturi, după cum urmează: 2A - 3C, 2B - 3D, 2C - 3A, 2D - 3B. Naţionala României are nevoie de cel puţin o victorie în Grupa C, pentru a ajunge măcar în barajul pentru sferturi. Adversara dintr-un eventual baraj va fi o echipă din Grupa A, în care joacă Serbia, Germania, Ucraina şi Franţa.

Meciurile din grupele găzduite de Monza (B) şi Busto Arsizio (D) se vor disputa vineri, sâmbătă şi duminică, iar cele de la Belgrad (A) şi Zrenjanin (C) vor avea loc sâmbătă, duminică şi luni. Programul de astăzi - Grupa B: ora 18.30: Turcia - Azerbaidjan, ora 21.30: Italia - Croaţia; Grupa D: ora 18.30: Olanda - Spania, ora 21.30: Rusia - Bulgaria.



12