Voleibalistele tricolore, la un nou început

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voleibalistele tricolore, la un nou început

Sport 03 Mai 2010 / 00:00 536 accesări

Echipa naţională de volei feminin a României s-a reunit aseară, la Constanţa, sub comanda noului antrenor, sârbul Darko Zakoc, iar astăzi tricolorele vor intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru preliminariile Campionatului European. Primul antrenament din actualul stagiu de pregătire are loc în această dimineaţă, la Sala Sporturilor, începând cu ora 10.00. Aproape trei săptămâni are la dispoziţie echipa feminină de volei pentru a pregăti primele partide din campania de calificare la CE din 2011, în această perioadă fiind programate şi o serie de patru partide de verificare, în compania reprezentativelor Ungariei şi Croaţiei, întâlniri care vor avea loc în deplasare, în perioada 14-20 mai. Primele partide din preliminariile CE sunt programate în perioada 21-23 mai, la Hasselt (Belgia), unde va avea loc primul turneu, cel de-al doilea fiind programat la Constanţa, în perioada 28-30 mai. Voleibalistele tricolore fac parte din Grupa E de calificare, alături de reprezentativele Belgiei şi Sloveniei, şi de învingătoarea din partida Danemarca -Suedia.



12