Voleibalistele tricolore mai speră la turneul final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga Europeană la volei feminin

Voleibalistele tricolore mai speră la turneul final

Sport 23 Iunie 2011 / 00:00 718 accesări

Naţionala de volei feminin a României se află pe locul 2 în Grupa C a Ligii Europene, după Turcia, formaţie cu care şi-a împărţit victoriile la sfârşitul săptămânii trecute, în „dubla” de la Constanţa. Clasament: 1. Turcia 21p, 2. România 14p, 3. Belarus 12p, 4. Croaţia 1p. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorele ar trebui să câştige grupa, însă şansele au devenit minime, ţinând cont de valoarea naţionalei Turciei. Şapte puncte sunt imposibil de recuperat, pentru că Belarus şi Croaţia nu le pot pune probleme turcoaicelor. România mai are şansa locului 2 în grupă, deoarece Turcia va găzdui turneul final şi mai este nevoie de o formaţie în Final Four, pe lângă cele trei câştigătoare de grupe. „Situaţia în grupă este clară acum. Turcia este 99% câştigătoare a grupei, iar noi aşteptăm să ne calificăm de pe locul 2. Din păcate, în Grupa B, Bulgaria şi Cehia au mai multe puncte ca noi. Vom încerca să dăm totul pe teren în cele patru partide rămase şi vom vedea ce se va întâmpla în Grupa B. Nu îmi place să stau la mâna rezultatelor, dar aceasta e realitatea acum”, a declarat selecţionerul României, Darko Zakoc. „Echipa noastră este deja calificată pentru Final Four, iar în aceste partide testăm diferite jucătoare. În primul meci, România a jucat cu mai multă consistenţă decât Turcia, iar uneori este bine să mai şi pierzi”, a spus selecţionerul Turciei, brazilianul Marco Aurelio Motta.

În clasamentul separat al echipelor de pe locul 2, Cehia are 18p, România 14p, iar Spania 13p. Pentru a ajunge în Final Four-ul de la Istanbul, fetele noastre nu trebuie să mai piardă vreun punct în ultimele două etape, în Croaţia (se joacă la Osijek, sâmbătă de la ora 16.00 şi duminică de la ora 20.00) şi acasă cu Belarus (Constanţa, 8 şi 9 iulie, ora 20.30). În plus, avem nevoie şi de ”ajutorul” Bulgariei, care în ultima etapă, la “dubla” cu Cehia de pe teren propriu, nu trebuie să cedeze mai mult de un punct!

Taguri articol


12