Voleibaliştii constănţeni şi-au subestimat adversarii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / Reacţii după meciul CVM Tomis - Explorări Baia Mare 3:2

Voleibaliştii constănţeni şi-au subestimat adversarii

Sport 22 Februarie 2013 / 00:00 528 accesări

CVM Tomis Constanţa şi-a dezamăgit suporterii prezenţi la meciul de miercuri din Sala Sporturilor, suporteri care se aşteptau la o victorie rapidă în meciul cu Ştiinţa Explorări Baia Mare. A fost doar 3:2 pentru gazde, care au condus cu 2:0, însă nu au reuşit să obţină toate cele trei puncte puse în joc. Motivul pare a fi subestimarea adversarului, care a venit la Constanţa fără cinci titulari, toţi odihniţi pentru meciul de sâmbătă cu Remat Zalău, unul foarte important în lupta pentru ocuparea locului 4 în sezonul regulat.

„Este o lecţie bună, aceea că dacă ne reducem nivelul de joc, putem pierde în faţa oricărui adversar. În acelaşi timp, e bine că s-a întâmplat acum, când partidele cu adevărat importante, cele din play-off, abia urmează. Este foarte important la o echipă ca toţi jucătorii din lot să evolueze în meciuri oficiale. De unii dintre ei nu mi-a plăcut cum au jucat miercuri, nu vreau să dau nume. Eu cred că orice jucător, atunci când primeşte ocazia de a fi titular, trebuie să joace la nivelul maxim şi să respecte tricoul echipei la care este legitimat, pentru că a doua sau a treia şansă e posibil să nu mai vină”, declara miercuri, după meci, antrenorul principal al constănţenilor, Martin Stoev. „Cred că dacă batem sâmbătă pe Remat Zalău avem şanse mari de a termina în primele patru locuri. Oricum, din punctul meu de vedere, acest campionat se va juca până în ultima etapă”, spunea Marius Botea, antrenorul principal al lui Explorări, după meciul de la Constanţa.

Şi CVM Tomis aşteaptă cu interes să vadă deznodământul acestei dispute, pentru că, din postura de câştigătoare sigură a sezonului regulat, va juca în al doilea tur din play-off cu învingătoarea disputei din primul tur dintre ocupantele locurilor 4 şi 5. Înaintea ultimelor trei etape, Remat ocupă locul 4, cu 32p, iar Explorări este pe locul 5, cu 30p. Zalăul mai are de jucat acasă cu Dejul şi pe terenul Stelei, iar Baia Mare în Bucureşti, cu CSM, şi acasă cu Clujul. Situaţia este încă foarte complicată, pentru că şi Dinamo Bucureşti (locul 6, 28p), dar şi Unirea Dej (locul 3, 35p) ar putea să termine sezonul regulat pe locurile 4 sau 5!

MIHAI TARŢA, UN JUNIOR FOARTE PROMIŢĂTOR. Printre jucătorii mai puţin utilizaţi în acest campionat, care au primit şansa de a evolua în meciul de miercuri, s-a numărat şi juniorul Mihai Tarţa, care va împlini 18 ani pe 24 martie şi are 2,02 m înălţime! El a intrat în locul lui Terzic în primul set, jucând pe postul de extremă (fără preluare) până la finalul setului 2, apoi a evoluat ca universal întreg setul 3. A realizat 4 puncte (3 atacuri şi un blocaj) şi a servit cu mult curaj, din săritură, primind aplauze generoase din partea publicului constănţean. „Nu am avut emoţii, pentru că antrenorul mi-a dat posibilitatea să intru în teren şi la alte meciuri, amicale sau oficiale. Este însă prima oară când joc într-un meci oficial în Sala Sporturilor din Constanţa. A fost o atmosferă incredibilă, mi-a plăcut foarte mult şi m-am simţit foarte bine în teren. Am dat tot posibilul în timpul meciului şi sper că i-am mulţumit pe spectatori, pe care îi aşteptăm şi la meciurile următoare. Cred că am făcut un joc bun, sunt mulţumit de unele lucruri şi nemulţumit de altele, tot timpul e loc de mai bine”, a declarat Tarţa după meci. Născut în Baia Mare, el a învăţat voleiul la Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 din localitate (antrenor Virgil Rău), fiind transferat la CVM Tomis în vara anului trecut. Miercuri, el a jucat împotriva echipei din oraşul natal! „Nu a fost o senzaţie foarte plăcută, dar treaba mea este să joc pentru echipa la care sunt legitimat. Trebuie să fac tot osibilul în timpul meciului şi asta am încercat să fac”, a spus Mihai Tarţa, una dintre speranţele voleiului românesc.

MÂINE, CVM TOMIS JOACĂ LA CONSTANŢA, CU UNIREA DEJ. Pentru voleibaliştii constănţeni, seria de meciuri pe teren propriu continuă mâine. În etapa a 20-a a Diviziei A1, CVM Tomis Constanţa va întâlni formaţia Unirea Dej, în Sala Sporturilor, de la ora 17.00 (în direct la Neptun TV).



12