După patru zile libere, jucătorii de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa îşi vor relua astăzi pregătirile, cu gîndul la finala play-off-ului, care va debuta pe 25 aprilie. De fapt, Began şi compania nu au mai intrat în Sala Sporturilor de duminica trecută, cînd au cîştigat al doilea meci din semifinala cu Remat Zalău. „Săptămîna aceasta sper să ne antrenăm cît mai bine, astfel încît să fim într-o formă optimă la ora partidelor cu Dinamo şi să nu avem surprize. Ne bucurăm şi pentru performanţa fetelor, pentru că oraşul Constanţa are acum două echipe de volei în finalele campionatului naţional”, a declarat Milen Uzunov, directorul sportiv al grupării de pe Litoral. După ce au îndeplinit două dintre obiectivele asumate de club în acest sezon, calificarea în Final Four-ul unei cupe europene şi cîştigarea Cupei României, voleibaliştii de la Tomis au în vizor cucerirea titlului naţional, care ar fi al treilea consecutiv pentru constănţeni! Pînă la primul meci cu Dinamo din finală mai sînt aproape două săptămîni, dar şi Paştele Ortodox, sărbătoare care va întrerupe iarăşi programul de pregătire, la sfîrşitul acestei săptămîni. Astfel, duminică şi luni jucătorii vor fi din nou liberi, urmînd să revină la antrenamente marţea viitoare, a anunţat Milen Uzunov.