Astăzi şi mâine, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, vor avea loc meciurile dintre România şi Marea Britanie, contînd pentru etapa a patra din Liga Europeană la volei masculin. Lideri în Grupa A, tricolorii au ca obiectiv obţinerea a două victorii pe teren propriu, care să-i menţină pe această poziţie fruntaşă. Britanicii nu vor face însă doar act de prezenţă, ei reuşind să câştige în fiecare etapă câte un meci, în faţa fiecărei adversare din grupă! „Acum ştim la ce să ne aşteptăm de la ei, îi cunoaştem şi îi putem surprinde la rândul nostru. Sper ca britanicii să nu mai producă surprize şi la Constanţa”, îşi doreşte coordonatorul naţionalei noastre, Cristian Bartha. „Ne aşteaptă alte două meciuri dificile cu britanicii, în care sperăm să jucăm mai bine ca în primul meci din deplasare. Abia în al doilea meci jucătorii au înţeles că nu este de ajuns să ştii să joci volei, trebuie să ai şi o atitudine corespunzătoare. Sperăm să câştigăm ambele meciuri, deşi nu ne va fi deloc uşor. Nu totdeauna când vrei, poţi”, spune experimentatul Stelian Moculescu. Selecţionerul României, care a văzut multe de-a lungul carierei sale, încearcă să nu-şi împovăreze jucătorii cu miza calificării în Final Four. „Noi trebuie să luăm fiecare meci în parte, unul după altul. Avem mai întâi partidele cu Marea Britanie, apoi ne vom gândi şi la cele care urmează şi la o eventuală calificare pentru turneul final. Eu vreau ca mai întâi să remediem greşelile pe care le-am făcut în meciurile anterioare, să creştem din punct de vedere tehnic, tactic şi ca echipă. Mai îmi doresc ca anumite lucruri, care sunt în mentalitatea de aici, să le putem schimba pe teren. Asta e foarte important şi aici avem cel mai mult de muncă”, a mai spus Moculescu. Tot în Grupa A, la Madrid, Spania va primi vizita Slovaciei, meciurile fiind programate sâmbătă şi duminică, de la ora 21.00. Programul Grupei B (se joacă sâmbătă şi duminică): Turcia - Grecia (ora 17.00 şi ora 15.00); Portugalia - Austria (ora 19.00).
Clasament Grupa A
1. ROMÂNIA 6 4 2 15:11 10
2. Marea Britanie 6 3 3 13:10 9
3. Spania 6 3 3 12:12 9
4. Slovacia 6 2 4 8:15 8