La sfârşitul acestei săptămâni se va încheia Liga Europeană la volei masculin, ediţia 2011. Patru formaţii au rămas în lupta pentru trofeu, iar semifinalele de la Kosice, programate sâmbătă, sunt Slovenia - Spania (ora 17.00) şi Slovacia - România (ora 20.00). Aşadar, România va juca pentru un loc în finală cu gazda turneului Final Four, formaţie pe care a întâlnit-o şi în grupă. Cele două echipe se cunosc perfect din cele patru partide anterioare, în care victoriile au fost împărţite: România - Slovacia 3:0 şi 1:3 - la Constanţa, 3:0 şi 1:3 - la Nitra. „Vom trata cu maximă seriozitate cele două meciuri de la Kosice. Ştim că o victorie în semifinală ne-ar asigura o medalie. La acest nivel, echipele sunt de valori apropiate. Poate că ei cunosc mai bine sala, s-au acomodat mai bine, dar având în vedere că meciurile sunt eliminatorii, nu cred că mai contează aşa mult avantajul terenului propriu. Cunoaştem bine adversarii şi cred că suntem capabili să învingem. Rămâne doar să punem în aplicare ce ne-a transmis colectivul tehnic”, consideră Adrian Feher, libero-ul naţionalei. „Săptămâna aceasta am avut câteva probleme cu jucători accidentaţi, dar sper să-i recuperăm până sâmbătă. Cred că favorite pentru finală sunt Slovacia şi Slovenia, dar noi vom încerca să le stricăm planurile. Consider că această calificare pentru turneul final este un rezultat foarte bun al echipei naţionale. Mergem acolo ca să jucăm şi vom vedea ce se întâmplă”, a afirmat selecţionerul Stelian Moculescu.
Finalele Ligii Europene masculine vor avea loc duminică, de la orele 17.00 (finala mică) şi 20.00 (finala mare). Câştigătoarea competiţiei va evolua în calificările pentru World League 2012. Primul adversar este Canada, care va găzdui meciurile programate pe 29 şi 30 iulie, la Ottawa, apoi învingătoarea din această dispută va întâlni Portugalia sau Puerto Rico. Se pare că doar Slovacia şi Slovenia şi-au manifestat intenţia de a juca în Liga Mondială! Indiferent de rezultatul turneului final de la Kosice, România şi Spania vor renunţa să meargă mai departe, din motive financiare, în plus, România neavînd nicio sală adecvată unei asemenea competiţii.
La feminin, turneul final se joacă la Istanbul. În semifinalele de vineri seară, Serbia a învins Cehia, cu 3:0 (25:18, 25:17, 25:22), iar Turcia a dispus de Bulgaria, cu 3:0 (25:18, 25:21, 25:18). Finalele se joacă sâmbătă, de la orele 16.30 (finala mică) şi 19.00 (finala mare).