Jucătorii de la CVM Tomis sunt printre primii sportivi constănţeni care vor intra în competiţie în noul an. Au mai rămas doar două zile până la meciul tur cu Ribnica Kraljevo, din 16-imile de finală ale GM Capital Challenge Cup, programat miercuri, de la ora 20.15, în Sala Sporturilor din Constanţa. Iar sâmbătă, tot pe teren propriu, campionii României vor debuta şi în returul Diviziei A1, urmând să întâlnească formaţia Dacia Buzău. Acest program foarte încărcat l-a determinat pe antrenorul principal Stelio De Rocco să le acorde jucătorilor doar două zile libere de Anul Nou, joi şi vineri. Sâmbătă şi duminică, Began şi compania au avut antrenamente, pentru a-şi intra cât mai repede în formă după finalul de sezon mai puţin reuşit, dar şi pentru ca cei trei jucători noi, Romero, Svetozarevic şi Sajnberger, să se integreze în echipă. În ceea ce-i priveşte pe adversarii de miercuri, sârbii l-au pierdut în această pauză competiţională pe cel mai experimentat jucător din lot, Goran Ivankovic. Fost component al echipei Universitatea Cluj în campionatul trecut, Ivankovic a reuşit să-şi găsească echipă în Grecia şi a plecat fără pretenţii din partea clubului sârb.
Înaintea partidei cu Ribnica, dar şi a celorlalte meciuri din acest sezon, jucătorii şi antrenorii Tomisului au transmis mesaje suporterilor. „Fanilor noştri le urez un An Nou fericit şi îmi doresc, pentru ei, ca noi să facem jocuri cât mai bune, astfel încât să vină cu plăcere la sală!”, a spus Radu Began, căpitanul echipei. „Îi vrem alături de noi în număr cât mai mare şi sperăm să nu-i dezamăgim! La Mulţi Ani tuturor!”, le-a urat macedoneanul Filip Despotovski. „Sper ca toată lumea să fie sănătoasă şi fericită alături de familie. La Mulţi Ani şi un 2010 cât mai bun! Iar fanilor noştri, să rămână alături de CVM Tomis!”, îşi doreşte antrenorul principal Stelio De Rocco.