Una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 18-a din Divizia A1 la volei masculin va avea loc la Constanţa, în Sala Sporturilor. Sâmbătă, de la ora 17.30, CVM Tomis Constanţa, ocupanta primei poziţii a clasamentului, va primi vizita Unirii Dej, situată pe locul 5. Aflată într-o poziţie favorabilă calificării în turneul 1-4, echipa din Dej şi-a văzut şansele aproape spulberate după înfrângerea de pe teren propriu din etapa trecută în faţa Rematului din Zalău, scor 0:3. Dacă ar fi trecut de sălăjeni şi ar fi produs alte două-trei surprize, inclusiv la Constanţa, dejenii ar fi avut şanse reale să termine sezonul regulat pe locul 4. „Unirea Dej a crescut mult în exprimare de la meciul nostru direct şi a obţinut câteva succese importante în acest sezon. Acum urmează câteva partide foarte importante pentru ei, cu noi, cu Dinamo, cu Baia Mare. Şi noi avem adversari de valoare, de care trebuie să trecem pentru a aborda play-off-ul de pe o poziţie cât mai bună”, spune antrenorul principal al constănţenilor, Stelio De Rocco. „Depinde numai de ei şi de ce rezultate vor reuşi, nu neapărat numai cu noi, ci şi cu celelalte contracandidate la turneul 1-4. Au destule meciuri grele şi totul depinde de ei. De la meciul tur au progresat foarte mult şi îşi merită poziţia ocupată în clasament”, crede Radu Began, căpitanul Tomisului. „Au o conjunctură favorabilă pentru un loc în 1-4. Vor putea în meciurile următoare, cu echipe tari, să demonstreze dacă au valoare de primele patru locuri sau nu”, consideră Florin Voinea. Neînvinsă pe teren propriu în ultimele trei campionate, CVM Tomis porneşte şi în meciul de sîmbătă cu prima şansă. În tur, la Dej, constănţenii s-au impus cu 3:0.