Volkswagen cu certificat de înmatriculare fals

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Volkswagen cu certificat de înmatriculare fals

Eveniment 22 Februarie 2013 / 00:00 647 accesări

Un bărbat din Constanţa s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră au descoperit că documentele autoturismului său sunt false. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, miercuri dimineaţă, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au verificat un autoturism Volkswagen Golf, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau doi cetăţeni români care vroiau să ajungă în ţara vecină. În timpul anchetei, oamenii legii au stabilit că certificatul de înmatriculare al autoturismului era fals. Odată cu extinderea cercetărilor, şoferul, un tânăr de 34 de ani, a declarat că a fost rugat de proprietarul autoturismului, pasager pe locul din dreapta, să îl ajute să ajungă cu maşina în Bulgaria. La rândul său, proprietarul maşinii, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a susţinut că a cumpărat autovehiculul de la un cetăţean bulgar, în schimbul a 2.500 euro, primind certificatul de înmatriculare fără a cunoaşte că este fals. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit proprietarului autoturismului un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals. (F.C.)



12