Volkswagen furat din Occident

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Volkswagen furat din Occident

Eveniment 05 Noiembrie 2008 / 00:00 1203 accesări

Lucrătorii Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa şi cei ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în baza unui plan de acţiune comun, au verificat, la sfîrşitul lunii octombrie, mai multe parcuri de vînzări auto din judeţ. În urma controalelor efectuate a fost depistat un autoturism marca Volkswagen Golf, an de fabricaţie 2008, de culoare albastră, care era urmărit prin Interpol ca fiind furat din Spania în vara acestui an. Respectiva maşină fusese închiriată de la o firmă de profil din Madrid şi ulterior adusă la Constanţa, unde a fost înmatriculată cu acte false pe numele Ancăi Citu, de 33 ani, din localitatea constănţeană Valea Dacilor. Autoturismul, cu preţul de catalog estimat la 20.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, pînă la finalizarea cercetărilor. Pe numele comerciantului au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale pentru complicitate la furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 raportat la art. 208 din Codul Penal. Pînă în prezent, de la începutul anului, la nivelul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa au fost depistate 27 de autoturisme care figurau ca furate din ţări UE, majoritatea fiind aduse în România cu acte false.



12