Volkswagen va plăti despăgubiri în 20 de state UE?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dieselgate

Volkswagen va plăti despăgubiri în 20 de state UE?

Economie 05 Septembrie 2016 / 13:57 490 accesări

Comisarul european Vera Jourova: "Deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în majoritatea statelor din UE"

Comisarul european Vera Jourova:

Comisarul european pentru Justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, se va întâlni la Bruxelles cu reprezentanți ai asociațiilor pentru protecția consumatorilor pentru a căuta căi de a presa grupul german să-și compenseze clienții din Europa, așa cum s-a întâmplat în SUA în urma scandalului emisiilor. Consultarea a fost demarată după ce Comisia Europeană (CE) a stabilit că Volkswagen AG a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în 20 de state din UE prin folosirea unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Comisarul european pentru Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM, Elzbieta Bienkowska, a anunțat că a solicitat în mod repetat grupului Volkswagen să ia în considerare compensarea clienților în mod voluntar, dar nu a primit un răspuns încurajator, susține CE. De asemenea, forul comunitar apreciază că este de competența tribunalelor naționale să stabilească dacă clienții pot beneficia în mod legal de compensații.

De cealaltă parte, șeful producătorului auto, Matthias Mueller, a respins solicitările ca VW să compenseze clienții europeni din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), așa cum s-a întâmplat în SUA. Mueller a declarat, pentru publicația germană „Welt am Sonntag“, că un acord similar ar fi neadecvat și imposibil din punct de vedere financiar. VW a anunțat recent că va plăti 15,3 miliarde de dolari după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.

Revenind în UE, în paralel cu întâlnirile cu asociațiile consumatorilor, comisarul european Jourova încă analizează răspunsurile de la statele membre ale UE. "Deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european", a apreciat comisarul pentru Justiție, consumatori și egalitate de gen.

Dincolo de discuțiile legate de modul în care statele au fost păcălite pentru a încasa taxe auto mai mici pentru poluare, este suspect modul în care oficialii europeni tratează tema despăgubirilor. În loc să se îndrepte împotriva producătorului acuzat folosind pârghiile autorității statelor care se consideră lezate, Executivul comunitar invită Volkswagen să plătească de bunăvoie despăgubiri, amenințând în caz contrar cu asmuțirea clienților asupra firmei. Nici formularea Verei Jourova nu este una fortuită - "se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislația" este o declarație care lasă senzația că UE nu prea are argumente în dialogul cu producătorul auto...

Taguri articol


12