Voluntarii constănțeni, premiați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voluntarii constănțeni, premiați

Social 05 Decembrie 2014 / 00:00 692 accesări

Voluntarii din Constanța vor fi premiați astăzi de la ora 17.00 la Pavilionul Expozițional Mamaia pentru întreaga activitate din acest an în cadrul Galei Voluntarilor 2014, eveniment organizat în fiecare an din 2003. Anul acesta, în cadrul galei vor fi prezente 15 organizații non-guvernamentale implicate activ în viaţa comunităţii constănţene prin proiecte şi programe de calitate care valorizează resursa umană voluntară. Tinerii vor fi premiați pentru 13 categorii după cum urmează: voluntarul anului, coordonatorul anului, voluntarul junior și senior al anului, voluntarul străin al anului, voluntarul din sport al anului, organizaţia anului, instituţia de învăţământ a anului, jurnalistul anului şi compania anului, premiul de popularitate - voluntarul anului, popularitate - organizația anului și premiul prieteniei. Evenimentul este organizat de către echipa formată la nivel local din Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în parteneriat cu Asociaţia Civicum Voluntaris, Centrul pentru Resurse Civice, Organizaţia Non-guvernamentală Ecologistă Mare Nostrum, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa, Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului Filiala Constanţa, Fundaţia Giovanni Bosco, Asociaţia Team, Centras Constanţa, Centrul de Resurse Educaționale și Psiho - Sociale Constanţa, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din judeţ, Consiliul Judeţean Constanţa. În 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua Internaţională a Voluntarilor. Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.



12