Vom avea o bursă a medicamentelor!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vom avea o bursă a medicamentelor!?

Sănătate 13 Mai 2013 / 00:00 355 accesări

Bursa Română de Mărfuri (BRM) va acţiona în instanţă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) în eventualitatea în care răspunsul instituţiei la solicitarea de a organiza o piaţă bursieră a medicamentelor este negativ, a declarat preşedintele director general al BRM, Gabriel Purice, la o prezentare a evoluţiilor bursiere. „Am discutat cu Ministerul Sănătăţii în privinţa tranzacţionării medicamentelor pe bursa de mărfuri, instituţie ce susţine acest proiect. ANRMAP îl blochează, însă, în momentul de faţă. Nu în scris, dar verbal. Au propus ca soluţie vânzarea medicamentelor prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice”, a afirmat Purice. Provocările promovării medicamentelor pe piaţa bursieră constau în rezistenţa autorităţilor la această idee, potrivit reprezentanţilor BRM. „Dacă în alte state nu se simte nevoia tranzacţionării pe această categorie de produse, nu înseamnă că pentru România nu reprezintă o soluţie, când ştim bine că problemele din zona farmaceutică şi din sănătate sunt subiecte încinse”, a precizat preşedintele BRM, Septimiu Stoica. Conform BRM, tranzacţionarea medicamentelor la bursa de mărfuri presupune o scădere a costurilor de tranzacţionare, a cheltuielilor de operare, precum şi transparenţă, egalitate, viteză şi eficienţă. „Sunt produse fungibile, substituibile, apar mai mulţi cumpărători şi vânzători. Lumea bursieră din ultimii ani este într-o căutare înfometată de produse noi, se inventează produse noi, mai ales în zona financiară” a adăugat Septimiu Stoica.



12