Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit, la New York, la sediul ONU, cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat și despre contribuția Canadei la operaționalizarea deciziilor luate la summitul de la Varșovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră. Amintim că premierul român se află în SUA, unde participă, la New York, la cea de a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. „Am participat la deschiderea Adunării Generale, la întâlnirea liderilor organizată de președintele SUA, Barack Obama, pe tema crizei globale a refugiaților și la conferința despre Guvernare Deschisă găzduită de Franța și Africa de Sud. În marja reuniunii ONU, am avut întâlniri cu premierul canadian, Justin Trudeau, cu președintele Finlandei, Sauli Niinisto, cu președintele Egiptului, Abdel Fattah El Sissi, cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon, și cu directorul executiv UNEP, Erik Solheim“, a afirmat premierul Dacian Cioloș.