Premierul Victor Ponta a anunţat ieri, înaintea şedinţei USL, că a convenit cu ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, asupra unor modificări referitoare la Codul Rutier. Ponta a spus că, în ceea ce priveşte conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevederile care vor intra în vigoare sunt inspirate din legislaţia europeană. „Până la 0,2 (miligrame per litru alcool pur în aerul expirat - n.r.) nu e nici măcar contravenţie, 0,2 înseamnă un pahar de bere... Până la 0,2 vorbesc despre omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă un pahar de vin, nu e contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune“, a explicat Ponta. Premierul a anunţat că a avut o ultimă discuţie cu ministrul de Interne, Radu Stroe, asupra Codului Rutier, urmând ca la nivelul USL să se decidă dacă actul normativ va fi promovat printr-o Ordonanţă de Urgenţă sau printr-un proiect de lege.
PERMIS SUSPENDAT PENTRU NEPLATA AMENZII Victor Ponta a declarat că şoferilor cu amenzi neplătite în termen de 30 de zile li se va suspenda permisul de conducere până la achitarea sancţiunii. „Era o problemă de aplicare, în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam acest lucru şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie cu un cont unic. Poliţia nu va putea suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile dacă acea persoană şi-a achitat sau nu amenda”, a explicat premierul. Acesta a menţionat că se încearcă găsirea unei „proceduri rapide” în cazul şoferilor amendaţi, astfel încât în 15 zile judecătorul să se pronunţe dacă dovada pentru conducerea autovehiculelor se prelungeşte sau nu.
MODIFICARE IMPORTANTĂ Premierul a precizat că una dintre principalele modificări ale Codului Rutier vizează prevederea din lege care îi obliga pe judecători şi pe procurori să îl lase pe şoferul care a comis o infracţiune să conducă în continuare. „Am modificat acest lucru şi numai în situaţiile în care procurorul şi judecătorul constată că şoferul nu prezintă pericol pentru circulaţia pe drumurile publice se mai prelungeşte permisul. Mai pe româneşte, cel care a comis un accident, a omorât pe cineva, să nu poată să mai conducă până nu se termină procesul, să nu mai conducă din momentul în care s-a produs accidentul”, a explicat Ponta.