23 Noiembrie 2024, 16:27
În Sănătate, în 2010, previziunile nu sunt optimiste, spune preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. “Consecinţa este că ne vom raporta la bugetul de anul trecut, care a fost, fără să ţinem cont de creditele care au fost luate şi care coboară bugetul pe 2010. Cu alte cuvinte, vom cheltui în fiecare lună până se va adopta bugetul şapte şi ceva şi nu vom putea face investiţii, nu vom putea să construim un plan de dezvoltare pe fiecare unitate în parte, pentru că nu toţi managerii sunt nepricepuţi; chiar dacă majoritatea au fost puşi politic, mai sunt şi unii care se pricep”, a declarat preşedintele CMR, care este convins că “vom supravieţui”.