\"Vreau să desfiinţez instituţia detaşării pentru poliţişti. Poliţistul este poliţist doar dacă lucrează la Poliţia Română. Vrea să se ducă la altă instituţie, îşi dă demisia, renunţă la calitatea de poliţist, se duce unde vrea el\", a declarat, sîmbătă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica. Demnitarul doreşte ca la la instituţii de genul serviciul de eliberare a permiselor sau evidenţa populaţiei să nu mai lucreze poliţişti detaşaţi, ci funcţionari plătiţi de prefecturi. \"Vor avea statut de poliţist doar cei care prind infractori, nu şi angajaţii de la birou”, a precizat ministrul. Acesta a adăugat că se simte deranjat de faptul că atunci cînd angajaţi de la serviciile de eliberare a permiselor sînt reţinuţi de Direcţia Naţională Anticorupţie apare în mass-media că sînt poliţişti \"şi nu sînt\". \"Poliţistul este cu strada, cu prinderea infractorului, cu urmărirea tîlharilor, cu prinderea criminalului, de asta se ocupă Poliţia\", a precizat Nica. Dorinţa ministrului Administraţiei şi Internelor îi are în vedere în special pe poliţiştii din administraţia publică, cluburi sportive sau pe cei de la Permise auto sau de la Evidenţa populaţiei. \"Detaşaţii\" din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) au intrat în atenţia opiniei publice odată cu scandalul de la Plaza România din Capitală, unul dintre cei implicaţi în scandal, Eugen Preda, fiind subofiţer angajat la Clubul Sportiv Dinamo, subordonat MAI. În urma acestui incident, Nica a anunţat că a dispus o anchetă pentru a vedea cum a fost posibil ca o persoană care nu era cunoscută ca avînd un comportament ireproşabil să beneficieze de anumite facilităţi, inclusiv pe linie sportivă. Conform legislaţiei în domeniu, detaşarea \"este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia\", fiind caracterizată prin \"schimbarea temporară a locului de muncă de către funcţionarul public, respectiv poliţist, din dispoziţia unităţii şi încadrarea acestuia la o altă unitate, în scopul exercitării activităţii specifice în interesul acesteia din urmă\".