Vor fi identificate măsuri pentru creşterea salariilor din Sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înainte de vizita FMI

Vor fi identificate măsuri pentru creşterea salariilor din Sănătate

Sănătate 17 Mai 2014 / 00:00 728 accesări

Soluţii pentru creşterea salariilor din Sănătate şi asistenţă socială vor fi identificate, împreună cu ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, înainte de vizita delegaţiei FMI în România din iunie, potrivit Federaţiei „Sanitas”, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe. Reprezentanţii “Sanitas” au subliniat că, vineri, s-au întâlnit cu secretarul de Stat Gheorghe Gherghina şi au discutat despre posibilitatea creşterii salariilor în sistemul sanitar şi în asistenţa socială. “S-a convenit ca înainte de vizita delegaţiei FMI în România, care este programată să aibă loc în iunie, să se organizeze o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi cei ai Federaţiei “Sanitas”, în scopul identificării soluţiilor pentru creşterea salariilor”, se arată într-un comunicat al federaţiei. Potrivit “Sanitas”, până la organizarea întâlnirii, se vor identifica beneficiarii posibilelor creşteri salariale şi se va stabili care va fi impactul asupra bugetului de stat. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a semnat, în 7 aprilie, un acord de parteneriat cu Federaţia “Sanitas”, document care fusese asumat şi de fostul ministru al Sănătăţii, prin care s-a angajat să ia măsuri pentru o salarizare corectă, pentru condiţii mai bune de lucru, dar şi pentru pacienţi. Prin acordul de parteneriat, sindicaliştii i-au cerut noului ministru al Sănătăţii să îşi ia angajamentul că va face demersurile necesare pentru a creşte veniturile angajaţilor din acest domeniu, pentru a le asigura condiţii mai bune la locul de muncă, dar şi condiţii mai bune pentru pacienţi.



12