Vor fi sau nu afectate vacanțele în Turcia de decretarea stării de urgență?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anunțul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism

Vor fi sau nu afectate vacanțele în Turcia de decretarea stării de urgență?

Turism 22 Iulie 2016 / 15:19 934 accesări

Situația agitată din Turcia îi îngrijorează pe românii care și-au cumpărat vacanțe în stațiunile estivale precum Antalya sau Bodrum. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a transmis un comunicat prin care a precizat că anunțarea stării de urgență în Turcia nu restricționează libertatea de circulație a populației sau a turiștilor, indiferent de naționalitate, fiind de fapt o protecție în plus pentru aceștia. Decretarea stării de urgență înseamnă creșterea gradului de siguranță, astfel încât instituțiile statului cu atribuții de securitate să poată acționa mai rapid, explică reprezentanții ANAT în document. De altfel, și în Franța este decretată stare de urgență, până în luna octombrie, din cauza atentatelor teroriste recente. În urma unei corespondențe cu autoritățile și cu partenerii turci, ANAT și tur-operatorii cu chartere în destinațiile Antalya și Bodrum nu au primit niciun fel de semnal de la autoritățile române și turce sau din altă parte că activarea stării de urgență ar afecta turismul, ci din contră, au fost asigurați că nu există niciun fel de efecte asupra acestuia. Charterele către cele două destinații operează, în consecință, conform programului sezonului 2016. ”Starea de urgență nu va afecta viața civililor și a turiștilor. Așa cum am văzut exemple și în alte țări, această stare nu va avea niciun efect asupra libertății de a călători și nici nu va afecta viața cotidiană. Aeroporturile și toate facilitățile turistice sunt perfect funcționale, iar turiștii aflați în Turcia își continuă, fericiți, vacanța”, a transmis TURSAB, Asociația Agențiilor de Turism din Turcia, într-un răspuns către ANAT. Și Ambasada Republicii Turcia la București a anunțat că starea de urgență nu va afecta străinii, inclusiv turiștii români din Turcia. ”Nu vor fi măsuri efective asupra vieții civile. Turiștii se pot bucura de vacanțele în riviera Antalyei și pe coasta Mării Egee. Nu există motiv pentru anulări de rezervări ale vacanțelor”, a transmis Ambasada Republicii Turcia. Situația de acum din Turcia nu poate fi considerată forță majoră, în consecință, pentru retrageri, agenția trebuie să aplice clauza corespunzătoare din contractul încheiat cu fiecare turist, mai anunță reprezentanții ANAT.



12