Ministrul Sănătăţii din România, Attila Cseke, este conştient de faptul că nu prea are ce face pentru a stopa fenomenul plecării cadrelor medicale din ţară. Aproape că s-a consolat cu ideea că doctorii vor părăsi ţara pe capete pentru un trai mai bun, pentru a le fi apreciată munca la adevărata valoare. Cseke a declarat că, în 2010, Ministerul Sănătăţii (MS) a avut mai multă disponibilitate în a elibera certificate de conformitate decât în anii anteriori pentru medici. Întrebat dacă exodul medicilor va continua şi în acest an, ministrul a confirmat acest lucru precizând că aderarea României la UE a însemnat, pe acest segment, “porţi deschise pentru medici”, dar acest lucru nu s-a întâmplat doar în România. “Fenomenul nu poate fi oprit în următorii ani, dar trebuie luate măsuri pentru a încerca măcar să reducem numărul plecărilor. (...) E un fenomen european”, a mai spus demnitarul, amintind că din cei peste 8.000 de medici străini din Franţa, în 2009, 16% erau belgieni, 14% români, 12% germani, 10% algerieni şi 8% italieni. Ministrul a mai spus că, în 2010, a reuşit să obţină deblocarea unui anumit număr de posturi în sistem, tocmai pentru a acoperi o parte din locurile rămase neocupate în urma plecărilor în străinătate. “În urma deblocării posturilor din sistem, la mijlocul lunii decembrie 2010, din cele 3.072 de posturi deblocate au fost scoase efectiv la concurs 2.760. Dintre acestea, au fost ocupate 1.384 de posturi, pentru un număr de 881 de posturi concursurile sunt în curs de derulare, iar 494 de posturi au rămas neocupate”, a mai arătat ministrul. În urmă cu o lună, reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) reclamau faptul că noile criterii de încadrare a cabinetelor medicale din mediul rural vor duce la închiderea multor cabinete şi la pierderea de către medici a unor sporuri, implicit creşterea numărului de specialişti care vor pleca în străinătate. Cele două organizaţii profesionale susţineau, citând statisticile existente, că până la jumătatea lui 2010, au cerut certificate de conformitate pentru a putea să lucreze în străinătate aprox. o mie de medici. În 2009, au plecat 1.400 de medici, iar în 2008, 1.200.