„Vor plăti doar cei care nu sunt prieteni ai Fiscului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Controlului averilor mari, instrument de abuz

„Vor plăti doar cei care nu sunt prieteni ai Fiscului”

Economie 06 Iunie 2011 / 00:00 494 accesări

Controlul românilor bogaţi are şanse foarte mici de reuşită şi nu va fi decât un instrument de presiune şi de abuz pentru contribuabilii care nu sunt „prieteni ai Fiscului”, susţin consultanţii fiscali. „Este doar praf în ochii FMI-ului şi nu va merge mai departe de atât. Controlul bogaţilor şi pedepsirea celor cu averi obţinute ilicit este o idee frumoasă, dar, de fapt, este mult zgomot pentru nimic”, susţine consultantul Gabriel Şincu. Faptele de evaziune fiscală se prescriu într-un termen de zece ani, aşa că mulţi bogaţi pot folosi prevederea pentru a spune că banii pe care nu-i pot declara sunt făcuţi în urmă cu zece ani, crede Şincu. La rândul său, avocatul Gabriel Biriş a declarat că „doar cine nu este prieten cu Fiscul riscă să plătească”. „Aşa cum este scrisă legea şi cum sunt normele de aplicare, ea a fost subminată din interior, adică Fiscul a decis să o facă greu de aplicat pentru inspectorii săi. Controlul indirect presupune să compari ce au cheltuit contribuabilii cu ce au încasat. Te loveşti însă de o mare problemă: omul poate spune că diferenţa a venit din rezerve. Soluţia ar fi să îi faci pe bogaţi să completeze acum o declaraţie de patrimoniu şi să-i controlezi mai târziu în baza ei”, a mai spus Biriş.

Taguri articol


12