Fostul preşedinte al R.Moldova a declarat, luni, la Procuratura Generală, că evenimentele desfăşurate pe 7 aprilie 2009 la Chişinău au fost o tentativă de lovitură de stat. Vladimir Voronin continuă să afirme că ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie era planificat din timp, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în alegerile din 5 aprilie. Întrebat de ziarişti, la finalul audierilor care au durat peste două ore, dacă îşi menţine acuzaţiile potrivit cărora România ar fi fost implicată în organizarea protestelor din aprilie, acesta a răspuns răspicat: „Îmi menţin acuzaţiile că la 7 aprilie a fost o tentativă de lovitură de stat”.
Fostul preşedinte a mai declarat că la 7 aprilie poliţia nu a intervenit pentru că viaţa copiilor este mai importantă decât nişte clădiri. A explicat că singurul ordin pe care i l-a dat în acea zi fostului ministru de Interne Gheorghe Papuc a fost să nu permită vărsări de sânge şi a precizat că nemulţumirile care au apărut atunci trebuiau soluţionate pe cale politică, nu cu forţa. Anterior, Vladimir Voronin afirmase că toate acţiunile întreprinse de forţele de ordine în aprilie au fost coordonate cu conducerea ţării. Igor Popa, procuror în cadrul Departamentului Urmărire Penală, a declarat că audierile au fost întrerupte la solicitarea lui Voronin, care a spus că are şi alte întrevederi programate. Fostul şef al statului va fi citat pentru noi audieri şi marţi, începând cu ora 11.00. Procurorul Igor Popa susţine că deocamdată nu există niciun temei pentru ca Vladimir Voronin să fie audiat în calitate de suspect.
Vladimir Voronin riscă să rămână şi fără case, o familie din Chişinău deţinând un titlu de proprietate asupra terenului aferent, document semnat de fostul rege al României Mihai I, afirmă primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Familia Voronin, dar şi alte familii care locuiesc în zona respectivă ar putea deveni chiriaşi ai unei familii care locuieşte pe strada Ciocârliei. Aceştia au fost în audienţă, în 2007. Această familie deţine un titlu de proprietate în orginal, pentru trei hectare de pământ, în zona respectivă, un titlu în original semnat de regele Mihai I al României în perioada interbelică, pentru trei hectare de pământ. În mod normal, dacă acea familie se adresează Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), ar putea obţine dreptul la proprietate asupra acelui teren. Vladimir Voronin locuieşte în zona Ciocârliei din Chişinău, deţinând mai multe edicii de lux construite în perioada comunistă într-un cartier de elită, îngrădit şi păzit de poliţie. Terenul respectiv, de 0,9 hectare, a fost repartizat pentru proiectarea şi construirea unui complex locativ, în martie 2000, printr-o decizie a Primăriei Chişinău, firmei Metal-Market, fondată de Oleg Voronin, fiului lui Vladimir Voronin. Decizia a fost semnată de primarul de atunci al Chişinăului, Serafim Urecheanu, care în prezent este unul dintre liderii coaliţiei de guvernare. După doi ani, Primăria Chişinău i-a atribuit lui Oleg Voronin alte două loturi de pământ pentru definitivarea proiectării şi construirii casei de locuit particulare din strada Ciocârliei. În 2001, când a devenit şef al statului, Vladimir Voronin deţinea un apartament cu trei camere în Chişinău, o vilă pe malul Nistrului şi un autoturism marca VAZ achiziţionat în 1991.