Liderul PCRM, Vladimir Voronin, condiţionează alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al ţării de ieşirea Partidului Democrat din Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) şi formarea unei coaliţii de centru-stînga, afirmă Dumitru Diacov. Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a avut pînă acum patru întîlniri cu Vladimir Voronin, încercînd fără succes să-l convingă să voteze cu Marian Lupu. Potrivit lui Diacov, liderul PCRM încă este supărat că Marian Lupu s-a retras din PCRM. ”Comportamentul comuniştilor este bazat pe emoţii şi faptul că Lupu a plecat din partid este numai vina lor. Nu înţeleg de unde atîta neîncredere în Lupu, ţinînd cont că el a fost crescut de PCRM”, a subliniat Diacov. Dumitru Diacov a declarat că aproximativ 16-17 deputaţi PCRM, inclusiv Vladimir Ţurcan, l-ar putea vota pe Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova, însă, ceea ce îi împiedică să facă acest pas este aşa-numita disciplină de partid.
Pe de altă parte, semnatarii Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova, document care a ars în timpul protestelor de la Chişinău din 7 aprilie, au primit asigurări de la Procuratura Generală că dispariţia acesteia va face obiectul unei anchete penale. Deputaţi ai primului Parlament, membri ai Asociaţiei Parlament \'90, care au avut, luni, o întrevedere cu Procurorul General, Valeriu Zubco, au solicitat Procuraturii Generale să ancheteze circumstanţele dispariţiei acestui document de constituire a statului independent R. Moldova. Deputaţii primului Parlament au cerut ca în acest dosar să fie audiaţi fostul preşedinte al ţării Vladimir Voronin şi deputaţii comunişti Vladimir Turcan şi Mark Tkaciuc, pentru că au făcut declaraţii publice care se contrazic reciproc. Anterior, fostul preşedinte Vladimir Voronin declara că 80% din arhiva Parlamentului, unde se afla şi originalul Declaraţiei de Independenţă, a fost incendiat, însă copia documentului este întreagă şi se află la Preşedinţie. Astfel, Voronin îl contrazicea pe Tkaciuk, care susţinea că textul original nu a ars, pentru că se afla la Bucureşti. Declaraţia de Independenţă a fost adoptată la 27 august 1991, fiind semnată de majoritatea deputaţilor din primul Parlament al R. Moldova şi este actul care consfinţeşte independenţa ţării.