Preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, care a anunţat că îşi va prezenta demisia, va beneficia, timp de patru ani după încheierea mandatului, de serviciul unor gărzi de corp din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, Igor Bodorin, a declarat că, în caz de expirare a mandatului, demisie sau imposibilitate de exercitare a atribuţiilor, şeful statului beneficiază de asistenţă medicală pe viaţă, tratament balneo-sanatorial gratuit o dată pe an şi automobil la cerere, conform limitei stabilite de Guvern. ”Automobilul nu este la dispoziţia sa 24 de ore din 24, ci doar în caz de necesitate. Solicitantul ia legătura cu directorul garajului Guvernului, pentru a face rezervare din timp”, a declarat directorul SPP. Conform legislaţiei în vigoare, în R. Moldova beneficiază de protecţie şi pază de stat preşedintele ţării şi familia sa, preşedintele Parlamentului şi premierul. Aceşti demnitari au asigurate pază şi automobil cu girofar imediat după alegerea sau numirea în funcţie. După expirarea mandatului, şefii de stat beneficiază de pază specială încă patru ani, iar preşedinţii Parlamentului, un an.
Preşedintele Partidului Democrat din R. Moldova, Marian Lupu, acuză comuniştii că refuză transferul de putere, promovînd interesul politic în detrimentul celui naţional. Rugat să comenteze decizia premierului Zinaida Greceanîi de a demisiona pentru a rămîne deputat, Lupu a precizat că potrivit legii, deputaţii trebuie să decidă pînă la 14 septembrie dacă acceptă mandatul sau rămîn în alte funcţii pe care le deţin. Lupu a criticat, de asemenea, declaraţiile lui Greceanîi, potrivit căreia preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, va numi un premier interimar pînă la formarea noului Guvern. ”Din alt punct de vedere decît cel tactic, unul politic - Constituţia - legislaţia stipulează că orice guvern care îşi prezintă demisia în momentul cînd se validează mandatele de deputat, Cabinetul de Miniştri îşi exercită atribuţiile pînă la desemnarea noului guvern. În acest fel dă dovadă de responsabilitate, o asigurare a transferului de putere. De această dată nu se procedează într-o asemenea manieră”, a afirmat Lupu.
Ministrul Justiţiei în exerciţiu, Vitalie Pârlog, a fost numit prin decret prezidenţial în postul de premier interimar al R. Moldova. Astfel, Vitalie Pîrlog va conduce Cabinetul de Miniştri începînd de la 14 septembrie pînă cînd majoritatea parlamentară va aproba un nou guvern. Anterior, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au declarat că Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), va ocupa postul de premier. Liderul Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a fost ales prim-vicepreşedinte al Parlamentului de la Chişinău, în cadrul sesiunii plenare de joi, la care au participat partidele Alianţei pentru Integrare Europeană şi Partidul Comuniştilor. Comuniştii nu au votat candidatura liderului alianţei, care a obţinut votul favorabil al tuturor celorlalţi 53 de deputaţi ai coaliţiei liberale. Deputatul comunist Maria Postoico a declarat că în cadrul unei şedinţe a partidului se va decide cine va fi propus pentru funcţia de vicepreşedinte, rezervată comuniştilor. Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a propus ca Biroul Permanent să fie constituit din 13 membri, idee votată de toţi cei 53, în timp ce comuniştii nu au votat. Marcel Răducanu, deputat al Partidului Democrat din Moldova şi Iurie Ţap (Partidul Liberal Demorat) au fost aleşi în funcţiile de vicepreşedinţi ai Parlamentului.