Vosganian explică la Senat cum e cu subminarea economiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosar

Vosganian explică la Senat cum e cu subminarea economiei

Politică 11 Septembrie 2013 / 00:00 407 accesări

APĂRARE Comisia juridică a Senatului se va întruni pe 18 septembrie, în şedinţă secretă, pentru a studia materialul probator în cazul ministrului Varujan Vosganian, pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a cerut începerea urmăririi penale. Decizia a fost luată la propunerea preşedintelui comisiei, senatorul PNL Tudor Chiuariu, de toţi cei şase membri prezenţi la şedinţa de ieri. Senatorul PNL a argumentat amânarea dezbaterii pe fond în cazul lui Vosganian invocând faptul că la comisie nu a sosit materialul probator în acest caz. Chiuariu a spus că o astfel de amânare este necesară, având în vedere obligativitatea ca membrii comisiei să analizeze acest dosar şi ţinând cont de necesitatea respectării dreptului la apărare. De asemenea, aceştia au decis, prin vot, ca ministrului Varujan Vosganian să i se ofere posibilitatea ca pe 1 octombrie să se prezinte la comisie pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de acuzele care i se aduc. Potrivit afirmaţiilor lui Chiuariu, Vosganian va beneficia astfel de o perioadă rezonabilă pentru a-şi pregăti apărarea. Chiuariu a mai spus că, dacă ministrul va opta să transmită în scris punctul său de vedere, acesta va fi discutat tot pe 1 octombrie.

SOLICITARE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, din ce a putut să vadă în documentele transmise Senatului de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), nu se pune problema, deocamdată, a unui vot favorabil solicitării de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Economiei. Procurorul general al Parchetului ÎCCJ a solicitat, săptămâna trecută, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Solicitările au fost trimise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ în urma cererii primite de la şeful DIICOT.



12