Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de hotărîre privind Raportul comisiei de anchetare a activităţii ministrului Turismului, Elena Udrea, cu majoritate de voruri, documentul urmînd să fie transmis Comisiei Juridice pentru un raport privind cererea ce umărire penală a ministrului PD-L. Proiectul de hotărîre a fost adoptat cu 125 de voturi \"pentru\", 98 \"împotrivă\" şi patru abţineri. Viceliderul PSD Aura Vasile a venit cu un amendament la articolul 5 al proiectului de hotărîre propunînd ca acesta să fie modificat \"pentru a da posibilitatea doamnei ministru să-şi dovedească nevinovăţia”, şi să fie în acord cu Constituţia, iar acest articol să prevadă că, potrivit articolului 155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se va întocmi un raport cu privire la cererea de urmărire penală a ministrului PD-L. Astfel, potrivit proiectului de hotărîre, Camera urmează să sesizeze Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptele semnalate în raportul comisiei de anchetă Udrea şi solicită comisiei juridice a Camerei să întocmească un raport privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului turismului Elena Udrea. De cealaltă parte, Udrea a declarat, că nu are nicio problemă să se prezinte în faţa Comisiei juridice sau să dea explicaţii instituţiilor abilitate, arătînd că se aştepta ca votul plenului să fie împotriva sa deoarece PSD şi PNL formează o majoritate strînsă, solidă.
Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a acuzat-o pe Udrea că a cheltuit fără discernămînt milioane de euro. “Din păcate, Elena Udrea a cheltuit milioane de euro pe mofturi, pe ifose. Plătim împrumuturi la FMI pentru mofturile Elenei Udrea şi ale altora ca ea, şi peste toate în loc ca preşedintele să o suspende din funcţie, a fost premiată şi i-a fost distribuit un minister cu mult mai mulţi bani. Din păcate Elena Udrea a vrut să se comporte ca Traian Băsescu, dar nu i-a ieşit. În relaţia cu Parlamentul nu e nevoie să sfideze găsirea adevărului”, a susţinut Nicolăescu. El a precizat că din motive greu de înţeles ministrul Udrea şi apărătorii PD-L au impus \"tensiuni\", folosind “limbaj arogant şi manipulator” în Comisie, utilizînd inclusiv instrumente de întregistrare ilegale pentru aruncarea în derizoriu a acestei Comisii de anchetă. Deputatul PSD Nicolae Băniciou a declarat, în plen, că Elena Udrea a avut o atitudine ce poate fi caracterizată prin \"tupeu, sfidare şi aroganţă\" şi că aceasta nu a venit în faţa Comisiei de anchetă deoarece nu a vrut să dea explicaţii despre cum a cheltuit banii la Ministerul Turismului. “Dacă tot trebuie inventat un minister pentru Elena Udrea, ar fi trebuit inventat ministerul modei, pentru că atunci ar fi ştiut cît costă geanta Vitton sau geanta Hermes”, a afirmat Bănicioiu. Deputaţii jurişti au 15 zile la dispoziţie să se pronunţe dacă se impune urmărirea penală pentru Elena Udrea, se arată în Proiectul de Hotărîre privind raportul Comisiei Udrea, votat marţi de plen.