Vot prin corespondenţă doar sub controlul AEP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Voicu

Vot prin corespondenţă doar sub controlul AEP

Politică 23 Mai 2011 / 00:00 537 accesări

USL a depus la Senat o moţiune simplă împotriva lui Teodor Baconschi, care va fi dezbătută astăzi, în care îi cere premierului demiterea ministrului de Externe pentru a repara “gafele de proporţii” ale acestuia şi blocarea dezbaterii legii privind votul prin corespondenţă până la finalizarea discuţiilor cu toţi factorii implicaţi. Vicepreşedintele liberal Mihai Voicu a declarat, ieri, că PNL nu se opune, de principiu, votului prin corespondenţă, însă a susţinut că derularea lui trebuie pusă sub controlul unei instituţii independente, nu a “MAE, a STS sau a SIE”. Voicu a spus că “ar fi extraordinar ca, pe bune cum se spune, să voteze nu un milion, ci două milioane de cetăţeni din străinătate, dacă se poate. Ar fi excelent. Problema este că vom asista la repetarea, la scară mare, a scenariului Paris. Vom constata că au votat 500 de oameni pe secundă şi ni se va explica, că, din cauza pixelului albastru, e absolut normal să se fi întâmplat acest lucru”. Liberalul a explicat că este musai “să existe un organism independent care să poată controla acest proces, de la cap la coadă. Acest organism poate fi, într-un viitor apropiat după părerea mea, Autoritatea Electorală Permanentă”.

Taguri articol


12