Vot „special” în gară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Electori în tranzit

Vot „special” în gară

CONFORM DECLARAŢIILOR PREŞEDINTELUI, LA SECŢIA SPECIALĂ DE VOTARE 192 DIN GARA CONSTANŢA AU VOTAT SUTE DE OAMENI DIN TOATĂ ŢARA
Politică 23 Noiembrie 2009 / 00:00 568 accesări

În toate marile oraşe ale ţării dar şi în localităţile mai mici au fost amenajate la nivel naţional în jur de 3.500 de secţii speciale de votare unde persoanele care se aflau în tranzit şi-au putut exercita dreptul constituţional. La Constanţa, autorităţile au amenajat trei secţii speciale la nivelul muncipiului şi în jur de 86 la nivelul întregului judeţ. În municipiu, cele trei secţii speciale au fost amenajate în campusul universitar, la autogara din Piaţa Tomis 3 şi la gară. Deşi a fost o ocazie pentru ca oamenii din toată ţară să-şi exercite dreptul de a vota îndreptăţit prin lege, a fost şi un bun prilej pentru practicarea turismului electoral, deşi nu s-au putut dovedi astfel de iniţiative. Aşa cum era de aşteptat oamenii din toată ţara s-au îngrămădit cu sutele la astfel de secţii de votare. Astfel s-a întâmplat şi la Secţia specială de votare cu numărul 192, amenajată de autorităţile din Constanţa la gară, unde numărul persoanelor care stăteau la coadă, încă de la primele ore ale dimineţii, se menţinea constant la peste 150 de persoane. Deşi toţi spuneau că se aflau în trazit în Gara Constanţa, nu se putea observa niciun fel de bagaj, nici măcar cel de mână, pentru a-şi putea întări spusele că sunt în trecere prin oraş şi, curios, nici nu păreau că se grăbesc pentru a pleca spre casă. Mai mult, membrii secţiei de votare au distribuit declaraţii pe propria răspundere atât în interiorul cât şi în afara secţiei de votare, permiţând celor care aşteaptau la coadă să le completeze pe bancile din gară, conform legislaţiei în vigoare, declaraţiile se pot completa doar în incinta secţiei de votare. Preşedintele Secţiei de votare 192, Alexandru Morţi, recunoaşte că declaraţiile se completează afară, însă a susţinut că BEJ i-a autorizat. „Am fost anunţaţi de la Biroul Electoral Judeţean să împărţim declaraţiile care trebuie completate pentru că oricum le completează pe propria răspundere. Persoana care vine în faţă are deja declaraţia semnată deja. Ne uşurează munca foarte mult pentru că sunt foarte mulţi care aşteaptă să voteze”, a declarat preşedintele de secţie.

Taguri articol


12