Votcă şi rom care ucid!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Autorităţile române sunt în alertă

Votcă şi rom care ucid!

Eveniment 19 Septembrie 2012 / 00:00 473 accesări

Direcţiile de Sănătate Publică verifică dacă, în România, au intrat loturi cu unele mărci de votcă şi rom care conţin metanol, după ce Autoritatea Nanţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) a anunţat că a fost avertizată prin Sistemul de Alertă Rapidă că, în Cehia, 19 persoane au murit, iar 36 sunt spitalizate după ce au consumat astfel de băuturi. Informarea ar fi fost transmisă de specialiştii din Cehia, care au anunţat toate ţările europene. Astfel, direcţiile de sănătate publică din România au primit o alertă de la ANSVSA, iar inspecţia sanitară de stat verifică dacă în ţară există loturi din produsele menţionate în avertizarea respectivă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a precizat că, în cazul în care vor fi descoperite astfel de produse, acestea vor fi confiscate. În judeţul Suceava, de exemplu, Direcţa de Sănătate Publică a anunţat că va interzice de la comercializare aceste produse, dacă sunt identificate în magazine şi recomandă populaţiei să nu cumpere băuturi alcoolice din surse neautorizate. Lista de băuturi suspecte conţine mărcile Lašský Tuzemák, Tuzemák, Švestková vodka, Vodka Lunar, Hanácká Vodka, Meruňka, Albánská Borovička, potrivit DSP Suceava.



12