Votul în cazul MRU, atacat la CCR?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Votul în cazul MRU, atacat la CCR?

Politică 03 Iulie 2015 / 00:00 901 accesări

Mihai-Răzvan Ungureanu (MRU) este, oficial, din nou șeful SIE, după ce a condus această instituție și în perioada 2007 - 2012. Deși au eșuat în încercarea de a împiedica numirea lui Ungureanu, social democrații nu se dau bătuți și au de gând să atace votul pentru desemnarea lui MRU la Curtea Constituțională a României (CCR). Vicepreședintele Camerei Deputaților, deputatul PSD Florin Iordache, a confirmat informația, însă nu a vrut să dea detalii despre sesizare, precizând că de această procedură se va ocupa liderul deputaților PSD, Marian Neacșu. Potrivit surselor politice, PSD s-ar putea baza, pentru a contesta la CCR numirea lui MRU, pe două variante: lipsa unui aviz al Comisiei de Control al SIE pentru nominalizare ori nerespectarea legii de funcționare a SIE, care a fost declarată neconstituțională după modificarea legii fundamentale în 2003. Cu alte cuvinte, toți directorii SIE din ultimii 12 ani (Claudiu Săftoiu, Mihai-Răzvan Ungureanu și Teodor Meleșcanu) au fost învestiți în baza unei prevederi legale neconstituționale.

Taguri articol


12