Votul, în viziunea politicienilor din Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Votare. Declaraţii

Votul, în viziunea politicienilor din Constanţa

Politică 23 Noiembrie 2009 / 00:00 526 accesări

Reprezentanţii autorităţilor locale şi oamenii politici ai Constanţei şi-au exercitat, ieri, dreptul constituţional. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a venit împreună cu soţia şi cei doi copii la Secţia de votare nr. 6, din incinta Şcolii Generale nr. 28. „Am votat împotriva scandalului, împotriva circului, am votat pentru normalitate, pentru o viaţă normală, pentru că eu cred că astăzi (n.r.- ieri) şi pe 6 decembrie vom vota viitorul copiilor noştri şi al nostru pe următorii 10 ani”, a declarat Constantinescu, adăugând că pentru referendum nu a votat şi că a recomandat tuturor constănţenilor să procedeze la fel. La aceeaşi secţie a votat şi vicepreşedinte PD-L Constanţa, Mihai Petre. „Am votat pentru un Parlament în care legile să treacă mai repede. Am votat pentru mai puţini parlamentari, cu cheltuieli mai mici din buzunarul nostru al tuturor şi pentru reducerea numărului ineficient de mare de parlamentari”, a spus democrat-liberalul. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a votat la Şcoala generală nr. 23, la Secţia de votare 89, pentru un preşedinte care să aducă linişte în ţară şi care să îl ajute să finalizeze proiectele din Constanţa. „Eu, dacă nu mi-aş fi făcut treaba, n-aş mai fi candidat niciodată. Dacă n-o să-mi fac treaba peste trei ani, nu mai candidez”, a afirmat Mazăre. Ca şi Constantinescu, nici primarul Constanţei nu a luat buletine pentru referendum pentru a vota. „Că sunt zero camere, că sunt trei camere, că sunt 10 parlamentari sau 400, nu asta e problema României. Problema României sunt locurile de muncă, criza, iar a Constanţei, casele şi infrastructura pe care o avem de făcut şi ajutorul pentru cei care au nevoie. Nu referendumul. Asta este o prosteală acum. Când ne mai revenim, discutăm despre asemenea lucruri”, a fost de părere Mazăre. La rândul său, senatorul PSD Alexandru Mazăre, însoţit de celălalt frate al său, Mihai Mazăre, a votat la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. „Avem o iniţiativă legislativă în Parlamentul României care prevede reducerea numărului parlamentarilor. Acea iniţiativă o voi susţine pentru că şi eu cred că trebuie să micşorăm numărul parlamentarilor. Vreau să punem punct celor cinci ani de scandal. Aştept un preşedinte care să fie un factor de echilibru, să reuşim să adunăm toate energiile pozitive din această ţară. După 22 noiembrie, sau dacă e cazul, după 6 decembrie, începem să luptăm cu adevărat împotriva crizei economice”, a declarat senatorul social-democrat. Şi deputatul PSD Eduard Martin şi-a exercitat ieri dreptul constituţional la vot: „Vreau o Românie normală, după cinci ani de scandal. Doresc un preşedinte normal, care să ne reprezinte cu cinste şi să aducă linişte în toată ţara”.



12