Votul prin corespondență, înaintea reglementării doctoratelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Votul prin corespondență, înaintea reglementării doctoratelor

Politică 18 Februarie 2016 / 19:22 540 accesări
Miniștrii au pus în așteptare ordonanța privind reglementarea doctoratelor. În schimb, au pus la punct ultimele detalii ale votului prin corespondență

Miniștrii au pus în așteptare ordonanța privind reglementarea doctoratelor. În schimb, au pus la punct ultimele detalii ale votului prin corespondență

Guvernul a pus pe lista de așteptare proiectul de ordonanță ce reglementează acordarea și retragerea titlurilor de doctor în diverse domenii de cercetare, deși ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunțat că actul va fi pus în discuție la ședința Executivului de săptămâna aceasta. Documentul prevede o serie de norme noi legate de lucrările de cercetare în baza cărora se acordă titlul de doctor și de condițiile în care se retrage acest titlu. În loc să supună aprobării aceste modificări, miniștrii au decis să stabilească ultimele detalii ale votului prin corespondență, în condițiile în care au rămas mai puțin de zece luni până la alegerile parlamentare. „Au fost stabilite câteva norme pentru votul prin corespondenţă, lege votată anul trecut. Sunt clarificări metodologice, organizatorice pe care le aduce Autoritatea Electorală Permanentă şi care sunt aprobate prin Hotărâre de Guvern”, a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt al Executivului.



12