Votul prin corespondenţă, noua temă politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Votul prin corespondenţă, noua temă politică

Politică 22 Ianuarie 2010 / 00:00 399 accesări

Alegerile au trecut, Traian Băsescu a reuşit să obţină cel de-al doilea mandat de preşedinte, astfel că acum pedeliştii nu mai au de ce să fraudeze şi propun sistemul de vot prin corespondenţă pentru românii din diaspora. Interesant este faptul că introducerea votului prin corespondenţă a fost asumată de ani buni de către politicienii şi instituţiile din România, la nivel declarativ, dar, în pofida promisiunilor şi a discursurilor oficiale, demersul nu s-a materializat nici până în prezent. În decembrie 2006, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a elaborat un proiect de lege privind votul prin corespondenţă, care a fost trimis la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru completări şi clarificări. În 2007, AEP a avizat favorabil acest proiect de lege. “Le-am răspuns, le-am avizat proiectul de lege. Mai mult decât atât, Ministerul de Interne a făcut şi el o serie de observaţii. Ne-am propunţat şi asupra observaţiilor făcute de Ministerul de Interne. Le-am dat şi în 2007 şi în 2008 răspunsuri pe acest proiect de lege”, a declarat preşedintele AEP, Marian Muhuleţ. Chiar dacă acest proiect de lege avea avizele necesare, el a fost ţinut bine în sertarele MAE, pentru ca PD-L să poată controla în favoarea propriului candidat voturile din diaspora. Acum, reprezentanţii PD-L ies la rampă şi urlă despre necesitatea votului prin corespondenţă. Vicepreşedintele PD-L Anca Boagiu a declarat, ieri, că introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora va elimina suspiciunile privind corectitudinea acestui vot. Mai mult decât atât, secretarul Camerei Deputaţilor, Sever Voinescu, de la PD-L, a declarat, ieri, că ar trebui introdus votul prin corespondenţă, cu anticipaţie, pentru toţi cetăţenii români, din străinătate sau din ţară, pentru a nu exista discriminare. De ce s-au zbătut parlamentarii PD-L pentru aprobarea acestui proiect legislativ este lesne de înţeles. Primul care a deschis acest subiect a fost chiar Băsescu, care a declarat, la mijlocul săptămânii, că va milita pentru introducerea votului prin corespondenţă şi înfiinţarea unui call-center pentru românii din străinătate. În primul său mandat, Băsescu nu a putut să militeze pentru acest proiect legislativ fiind conştient de faptul că un vot corect în străinătate ar fi însemnat plecarea lui de la Cotroceni. Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, tot la mijlocul acestei săptămâni, că partidul său va propune un nou proiect de lege privind introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate, dar şi constituirea unei comisii de îmbunătăţire a legislaţiei electorale. Probabil acesta va fi următorul subiect amplu dezbătut de politicieni pentru a distrage atenţia românilor de la adevăratele probleme. De altfel, această ipoteză a fost susţinută şi de secretarul general adjunct al PSD, Valeriu Zgonea, care a declarat, ieri, că, în principiu, PSD ar fi de acord cu introducerea votului prin corespondenţă, dar după legiferare atentă şi o dezbatere amplă. “Nu cred că acum aceasta este tema importantă pentru România. Privesc cu multă suspiciune, cred că propunerea lui Băsescu este o intoxicare. El ar fi trebuit să vorbească de criză, de resurse financiare”, a declarat Zgonea.



12