Vrabia postul de primar visează!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Vrabia postul de primar visează!

Politică 02 Iunie 2010 / 00:00 587 accesări

Alegerile de partid au la bază o singură teză - slănina şi făina. De altfel, la noi, se poartă stilul duplicitar. Cu un ochi la făină şi cu celălalt la slănină. Este modelul consacrat al unora dintre cei care fac politică. Alegerile pentru şefia filialelor municipale Constanţa şi Mangalia, PNL şi PDL, au readus în atenţia opiniei publice sensul real al slăninei şi al făinei. Practic, dezbaterile s-au derulat în jurul celor două simboluri autohtone. În acest context, nu m-a mirat absolut deloc lipsa de consistenţă din luările de cuvânt. Practic, s-a bătut apa în piuă! Când pentru slănină, când pentru făină. Intriga reală s-a ţesut în jurul unui singur mare obiectiv - dorinţa acerbă a celor care au câştigat alegerile de partid de a candida pentru funcţia de primar. În PNL Constanţa, filiala municipală, subiectul cu pricina a declanşat un mare scandal. Victor Manea, noul lider al organizaţiei amintite, a fost luat la ţintă de contestatarii săi. Nimic nou sub soare, pentru că noi am anticipat, cu mult timp înainte, care sunt priorităţile domnului candidat. Am relatat pe larg, în cadrul acestei rubrici, despre jocurile de culise derulate la alegerile locale trecute. Acum, Dănuţ Culeţu, pune pe tapet aceeaşi chestiune a zilei, acordându-i lui Victor Manea şanse minime în disputa electorală pentru postul de primar al Constanţei. Din punct de vedere tactic, liberalii şi-au dat singuri cu stângul în dreptul. Scoţându-l din nou la înaintare pe domnul Manea, care abia a reuşit să se replieze după alegerile trecute, nu au făcut decât să-l expună, pentru că şi domnia sa are câteva puncte vulnerabile. Paradoxal, în perspectiva viitoarelor alegeri locale, domnul Manea a primit o lovitură de-a dreptul mortală din partea propriilor săi colegi de partid! Mă refer, desigur, la ofensiva lansată de Dănuţ Culeţu şi grupa sa de pensionari. Discreditarea lui Victor Manea, ca posibil candidat la Primăria Constanţa, echivalează cu o puternică lovitură aplicată sub centură! Din acest punct de vedere, noul preşedinte al liberalilor constănţeni pleacă la drum, în situaţa în care va candida, cu un mare handicap. De partea cealaltă a baricadei, înfierbântat la culme de jocurile politice, se află Dănuţ Culeţu. La un moment dat, şi numele său a fost vehiculat ca posibil candidat al PNL pentru şefia Primăriei Constanţa. Chiar dacă, acum, face pe neutrul în păpuşoi, sunt sigur că fostul prefect nu ar refuza o asemenea ofertă. Din păcate pentru domnia sa, nu prea îl susţine nimeni de la vârf, organizaţia de pensionari fiind nesemnificativă într-un război atât de mare. Gestul său de a fi contestat alegerile de partid a avut un ecou extrem de restrâns. Mă tem că, într-un viitor apropiat, domnia sa va resimţi efectele colaterale ale acestui demers. În PNL, miza viitoarelor alegeri electorale a generat noi pasiuni şi rivalităţi. La PDL Mangalia, disciplina cazonă de partid a luat locul unităţii de monolit. Ca şi liberalul Manea, deputatul Iorguş ţinteşte fotoliul de primar al Mangaliei. Deocamdată, aici, nu suflă nimeni în front. Singurii dizidenţi, Nae Negrea şi Dan Moldovan, au fost marginalizaţi pe motiv că ar fi adepţii politicii duse de Gică contra. În fapt, domnul deputat nu se împacă absolut deloc cu gândul că Moldovan, unul dintre tinerii care promit foarte mult în PDL, îi suflă în ceafă. Reamintesc că, la alegerile trecute, acesta a obţinut un procent foarte bun în sondajele interne de partid. Cum povestea s-ar putea repeta, e mult mai bine ca Moldovan să fie hulit pe motiv că nu votează după cum îi cere partidul! Unde am mai auzit eu formularea asta?



12