Debutul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare a găsit majoritatea partidelor constănţene cu pantalonii în vine. Cu părul vîlvoi, unii dintre politicienii noştri dragi arată ca şi cum abia s-ar fi trezit din somn. Despre subiectul în cauză, mda, nu prea au chef să vorbească! Alţii se manifestă ca şi cum nu au habar că s-a dat startul în competiţia pentru Parlamentul Europei. Ca la crosul tineretului, le explici că adversarii politici au efectuat deja o tură de stadion, dar reacţiile sînt cu efect întîrziat. Şi ce dacă? E limpede că pentru domniile lor alegerile parlamentare reprezintă o bagatelă şi că ele nu se regăsesc printre priorităţile zilei. Sînt şi situaţii unde este posibil ca realitatea să fie deformată de anumite dispute interne. Eu nu zic că, de pildă, în PD-L Constanţa, ca să dau un exemplu drag mie, alegerile europarlamentare nu au generat o anumită stare de emulaţie creatoare, cum îi place domnului Boc, artizanul unităţii de monolit cu PSD. Numai că, din păcate, semnalele care răzbat în exterior sînt extrem de slabe, vagi, pot spune, pînă aproape de leşin. În partidul amintit, chiar în ziua în care campania electorală ar fi trebuit să explodeze, subiectul zilei era tot starea de nelinişte şi de nemulţumire a domnului Senol Zevri, care se încăpăţînează, trecînd peste regulile naturii din politichia noastră, să preia fotoliul de director la Mediu. Domnul ăsta chiar nu realizează că este incompatibil cu exigenţele ministrului Nemirschi? Sigur, am înţeles, cît am putut să înţeleg din bocetele domniei sale de prin ziare, că şi dînsul, ca toţi pedeliştii care îl înconjoară, este neîndurător faţă de abuzurile pesediştilor şi că de aceea nu este dorit de aliaţi! Îmi vine să zic vorba aia ca la fotograf. Zîmbiţi, vă rog. Ha, ha,ha. Nici chiar aşa! Cazul Senol Zevri a dus în derizoriu întreaga campanie pentru alegerile europarlamentare, conducerea pedelistă ameninţînd cu ruperea alianţei! Practic, în ultimele zile, s-a vorbit numai şi numai despre încăpăţînarea absurdă a unui om care pune înainte de toate doar ambiţiile sale personale. E drept, alimentat de susţinerea cocoşească a celor care chiar cred, în naivitatea lor politică, greu de acceptat, că o alianţă poate fi ruptă de dragul domnului Zevri! De rupt se rupe ea, nici vorbă, dar nu acum şi nu pe acest subiect. Dacă ar fi dat dovadă de înţelepciune şi maturitate politică, pretendentul la şefia Mediului ar fi să trebuit să procedeze ca Mihai Petre, care, într-un moment similar de criză, a renunţat la funcţia de subprefect. La Constanţa, alegerile europarlamentare au prins pe picior greşit şi alte partide. Nu pentru că nu au avut timp să se pregătească, ci pentru că altele sînt priorităţile. În PNL şi PRM, disputele pentru şefia internă au provocat o oarecare stare de vraişte şi debusolare. La acest moment, în formaţiunile politice amintite, se duce o luptă acerbă pentru supremaţie între diverse grupări. Dacă iau în calcul situaţia din PNL Constanţa, sînt tentat să cred că, din anumite puncte de vedere, nu puţine la număr, Congresul, cel puţin în perspectiva alegerilor europarlamentare, a dat peste cap întreg sistemul liberal. Dacă se pune preţ pe acest moment electoral, care are, desigur, o anumită încărcătură şi importanţă, poate că era mai bine să vină Congresul după… Cu excepţia PSD, care îşi vede cu seriozitate de drumul său, celelalte partide par să fi dispărut definitiv de pe eşichierul politic constănţean. În mare, toată lumea este preocupată de împărţirea unor posturi, un subiect care a căpătat gust de aguridă, sau de moştenirea din tată-n fiu a partidelor pe care le reprezintă. În PRM, am mai spus, se ascut săbiile. În aceste condiţii, cui îi arde de europarlamentare? Peremistul Ion Anghel ar trebui să fie interesat ca mititeii pe care îi prepară să fie omologaţi de Parlamentul European. Partidul Conservator nu mişcă nici măcar cît o anexă a PSD. Cei de la PNŢCD au răcit de tot la ultimul Congres. Alte partide mai există la Constanţa?