Tiberiu Ionuţ Ababei, tânărul acuzat că, în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2011, a agresat doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost adus, ieri, în faţa judecătorilor. El a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar, pentru a putea să-şi continuie studiile la facultate. Instanţa i-a respins cererea. Reamintim că în acelaşi dosar cu Ababei sunt cercetaţi Ştefan Ivanciu şi Valentin Prodan pentru ultraj, loviri sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri. În prezent, dosarul este restituit procurorilor. Conform primului act de inculpare, scandalul a avut loc în barul Friends, din Constanţa, unde cei doi poliţişti agresaţi erau însoţiţi de mai mulţi amici. Ivanciu şi Ababei se aflau în local împreună cu doi prieteni, Marian Militaru şi Valentin Prodan. La un moment dat, Ivanciu şi Ababei s-ar fi legat de fetele aflate la masa poliţiştilor. Oamenii legii le-au cerut să se potolească, însă Ivanciu şi Ababei ar fi început scandalul. Poliţiştii au sunat la 112 şi s-au legitimat în faţa tinerilor furioşi însă, aceştia i-ar fi lovit şi ameninţat pe oamenii legii.