Vrea revizuirea dosarului său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vrea revizuirea dosarului său

Eveniment 20 Iunie 2011 / 00:00 928 accesări

Un deţinut din Penitenciarul de maximă siguranţă Poarta Albă a înaintat instanţei Judecătoriei Constanţa o cerere de revizuire a dosarului penal în care este acuzat de înşelăciune. Paulin Minea, de46 de ani, din Constanţa, vrea ca procesul lui să fie reluat pentru a se putea apăra aşa cum trebuie. Primul termen de judecată va fi pe 19 iulie. Amintim că el a fost condamnat în lipsă, pe 4 iunie 1999, la zece ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar pe 10 decembrie 1999, Curtea de Apel Constanţa i-a respins apelul. Bărbatul a fost încarcerat abia în luna septembrie 2009, atunci când a fost depistat de poliţiştii constănţeni, care, cu sprijinul luptătorilor DIAS şi al poliţiştilor din Topraisar, au reuşit să îl prindă. După ce a fost dus la Poarta Albă, Minea a luat legătura cu un avocat şi a declarat recurs împotriva condamnării sale, pe 18 ianuarie 2010 instanţa supremă casând hotărârile judecătoreşti constănţene şi modificând cuantumul pedepsei de la zece ani la opt ani de închisoare. Nici atunci Minea nu a fost mulţumit şi a formulat o contestaţie în anulare, respinsă ulterior de judecători.

• ESCROCHERIE CU FIER VECHI • Paulin Minea susţine că, în anul 1999, când a fost judecat, magistraţii nu l-au citat la nicio adresă la care locuia şi el habar nu a avut despre proces, fiind audiat numai de procurori în cursul urmării penale. Ca urmare, bărbatul spune că nu i s-a acordat ocazia de a se apăra împotriva acuzaţiilor aduse şi a fost băgat după gratii numai pe baza probelor furnizate de procurori. Potrivit rechizitoriului, pe 1 septembrie 1999, Paulin Minea, în calitate de adminstrator al SC „Rom Car” SRL Constanţa, a achiziţionat 200 de tone de fier vechi de la SC „Prod Ind Com” SRL Năvodari, promiţând că va achita marfa prin ordin bancar. Gheorghe Grecu, patronul firmei din Năvodari a livrat cele 200 de tone de fier vechi în momentul în care Minea l-a asigurat că biletul la ordin a fost introdus în bancă. Ulterior, Grecu a constatat că Minea l-a minţit, întrucât societatea acestuia nu avea niciun ban în contul bancar. Anchetatorii spun că Minea l-a înşelat cu bună ştiinţă pe Grecu, fiind obligat de instanţă să îi achite celui păcălit suma de 180 milioane de lei vechi, cu titlu de despăgubiri civile.



12