Vrea să fie liber pentru a asista la naşterea copilului său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vrea să fie liber pentru a asista la naşterea copilului său

Eveniment 03 Decembrie 2010 / 00:00 1043 accesări

Tânărul condamnat la şapte ani de închisoare pentru că i-a furat salba de aur bulibaşei Gheorghe Petrache, a apărut, ieri, în faţa instanţei Curţii de Apel Constanţa, unde s-a judecat recursul lui împotriva menţinerii arestării preventive. Traian Vieru, de 38 ani, a atacat sentinţa de condamnare, iar dosarul lui a ajuns la Tribunalul Constanţa, care i-a respins cererea de eliberare. „Concubina mea trebuie să nască luna aceasta şi vreau să fiu alături de ea în momentul în care aduce pe lume copilul nostru. Aşa că vă rog să mă lăsaţi liber”, a susţinut Vieru. Judecătorii au deliberat şi au respins solicitarea acestuia. Reamintim că bărbatul a fost judecat alături de nepoata bulibaşei, Sucarina Marin, care a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, ambii pentru furt calificat. Conform actului de inculpare, pe 25 martie, Traian Vieru a furat din casa lui Gheorghe Petrache, de 85 de ani, din Constanţa, o salbă din aur formată din 85 de bănuţi, dar şi alte bijuterii. Gheorghe Petrache a declarat că acea salbă este moştenire de familie de foarte mulţi ani. Salba a fost furată de iubitul nepoatei sale, Sucarina. „Eu eram plecat la pomană şi acasă nu era nimeni. Când m-am întors, am văzut geamul spart şi după teracotă, acolo unde ţineam aurul, faianţa era dată la o parte şi borcanul cu aur nu mai era. Am mai rămas cu 11 bănuţi“, a declarat, la acea dată, bulibaşa Gheorghe Petrache. Rudele lui Petrache spun că nepoata lui, Sucarina, a fost convinsă de Traian Vieru să îl părăsească pe soţul ei, care este închis la Poarta Albă, ca să plece cu el în străinătate. Încrezătoare, tânăra i-a spus unde ţine bunicul ei aurul. „Ăsta îi zicea nepoatei mele să-l lase pe soţul ei că este barbugiu, urât, sărac şi că o va lua el de nevastă, dar, de fapt, el a păcălit-o pentru că scopul lui era să ne jefuiască“, a adăugat Gheorghe Petrache. Conform poliţiştilor, salba furată şi bijuteriile ar valora 120.000 de lei, din prejudiciu fiind recuperat aproximativ 10%. După ce păgubiţii au reclamat jaful la poliţie, hoţul a fost reţinut. În timpul anchetei, procurorii au ajuns la concluzia că şi nepoata bulibaşei este vinovată şi au trimis-o în judecată pentru complicitate, alături de Traian Vieru. Conform oamenilor legii, Vieru este un infractor versat, el fiind eliberat din penitenciar, unde executase o condamnare pentru tâlhărie, cu doar două zile înainte de comiterea furtului.



12