Mihai Trăistariu a devenit o emblemă a României, după participarea la Eurovision, în anul 2006. Interpretul este, în prezent, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români în străinătate, susţinînd numeroase concerte în Europa. În exclusivitate pentru cotidianul „Telegraf”, Mihai a vorbit despre noile sale proiecte profesionale, dar şi despre viaţa sa personală.
Rep: Ce mai face Mihai Trăistariu?
Mihai Trăistariu: Fac foarte multe lucruri şi sînt puţin obosit. În luna decembrie, am stat acasă doar trei zile, pe 9, 10 şi 11 decembrie. Chiar m-a sunat cineva pentru un concert, pentru data de 9 decembrie, dar am zis că nu mai pot, pentru că nu mai am zile libere. Luna aceasta am foarte multe emisiuni şi concerte, dar şi un turneu, cel mai lung de pînă acum, care cuprinde 28 de oraşe, în 14 zile. În acest turneu, intitulat „Tornero de Crăciun”, avem două concerte pe zi, cîntăm la prînz şi seara, iar eu sînt… cap de afiş. Este obositor, dar mie îmi convine, pentru că îmi promovez albumul de colinde şi vizitez, din nou, toată ţara.
Rep: Ce planuri aveţi pentru Revelion?
M.T. În noaptea dintre ani voi fi la Bucureşti, la Romexpo şi voi cînta la încă două-trei hoteluri.
Rep: Cum aţi petrecut Crăciunul?
M.T. De Crăciun, am fost în acest turneu, chiar şi de ziua mea, care a fost pe 16 decembrie, dar am petrecut-o cu prietena mea. În unele oraşe, am luat-o cu mine în turneu.
Rep: V-aţi gîndit la o căsătorie?
M.T. Mai stăm, încă nu este cazul să ne căsătorim. Pînă acum, cel mai bine mă potrivesc cu actuala mea prietenă, am senzaţia că ea este… aleasa, dar nu mă grăbesc, avem nouă luni de cînd sîntem împreună.
Rep: Ce noutăţi le pregătiţi fanilor pentru anul viitor?
M.T: Am un album nou, care va apărea pe piaţă în luna ianuarie. Se numeşte „Love Is” şi va conţine 14 melodii, care sînt în limba engleză, italiană, chiar am o piesă în chineză şi alta în portugheză. Nu mai cînt în limba română, pentru că albumele se lansează şi în străinătate şi este păcat să fac altfel. Noul material discografic se va lansa în cele 14 ţări cu care am semnat contract. În Statele Unite ale Americii încă nu am reuşit… Însă eu mai am un proiect cu Tommy Mottola, acesta mi-a trimis două piese printr-un alt producător, am înregistrat piesele, le-am trimis şi aşteptăm răspunsul lor.
Rep: Ce sfat aveţi pentru tinerii muzicieni?
M.T: Celor care au voce şi talent şi ştiu că au ceva de spus, să muncească şi vor reuşi, Dumnezeu te răsplăteşte, la un moment dat. Cei care nu au voce şi îşi doresc să reuşească, dacă sînt fete, să se căsătorească cu… Irinel Columbeanu, iar dacă sînt băieţi, cum le-o fi norocul, s-or duce şi ei pe la Tom Jones, George Michael sau… nu ştiu ce sfat să le dau...
Rep: Ce mesaj le transmiteţi fanilor din Constanţa?
M.T: Îmi doresc să mă susţină, în continuare, pentru că voi mai încerca la Eurovision, într-un an sau doi mă voi duce din nou, cu o piesă care să depăşească „Tornero”. Îmi doresc foarte mult acest lucru, vreau să cîştig pentru România. Mi-am făcut mult lobby în străinătate cu Eurovisionul, mă cunosc multe ţări şi mă cheamă în emisiuni de televiziune, în concerte, cred că le-am cîştigat simpatia şi s-ar putea să fiu mai votat ca în 2006. Dar, pentru a reuşi, îmi trebuie o piesă „bombă”, nu vreau să mă duc cu o melodie banală. Show-ul şi îmbrăcămintea se vor „construi” apoi.