„Vreau să nu îți fie frig!“ - Oameni ai străzii, îmbrăcați de... constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acțiune TSD

„Vreau să nu îți fie frig!“ - Oameni ai străzii, îmbrăcați de... constănţeni

Administrație 24 Ianuarie 2016 / 19:01 2386 accesări

Mihai, un tânăr de numai 20 de ani, din Călărași, care bate străzile Constanței de când avea 16 ani, a primit în dar o căciulă, încălțăminte și o haină groasă

Mihai, un tânăr de numai 20 de ani, din Călărași, care bate străzile Constanței de când avea 16 ani, a primit în dar o căciulă, încălțăminte și o haină groasă

Constanța, duminică, 24 ianuarie. Frig de crapă pietrele. O mână de tineri inimoși, membri ai organizației județene Constanța a TSD, leagă haine groase de copacii din parcul de la Gară. Pe haine sunt postate afișe cu diferite mesaje: „Vreau să am grijă de tine! Vreau să nu îți fie frig!”, „Dacă ai nevoie, e pentru tine!” și „Schimbarea este în fiecare dintre noi! Începe cu tine! Cineva te susține”. Sunt mesaje adresate direct oamenilor străzii, acele persoane care sunt extrem de expuse temperaturilor scăzute din această perioadă. La nici 10 minute de la legarea hainelor pe copaci, un grup de oameni fără adăpost își face apariția în zonă și îi roagă pe tineri să le doneze hainele. Printre ei se numără și Mihai, un tânăr de numai 20 de ani, din Călărași, care bate străzile Constanței de când avea 16 ani. „În urmă cu patru ani am fugit de acasă în urma unor certuri cu părinții. Am luat primul tren și am venit la Constanța. De atunci, hoinăresc pe străzi și dorm pe unde apuc, ba pe la un prieten, ba prin canalizare, iar vara, cerul este singurul acoperiș deasupra capului. De mâncat, tot așa. Pe unde nimeresc și ce apuc. În ultima perioadă am noroc cu o fundație, de la care primesc haine și mâncare. Este o fundație pentru pocăiți. Dar nu contează. Pentru că am văzut că sunt buni, m-am pocăit și eu, iar acum vreau să mă botez. Asta mi-e viața. Cu bune, cu rele. E tare greu să fii om al străzii, să nu știi unde vei dormi mâine, să nu știi ce vei mânca”, a spus Mihai. Apariția tinerilor politicieni i-a umplut inima de bucurie băiatului din Călărași. Îmbrăcat sumar, cu pantofi sport în picioare, Mihai a primit în dar de la tinerii TSD o geacă groasă, o căciulă și o pereche de șosete. La fel ca el au primit și alți oameni ai străzii care își fac veacul în zona Gării CFR.

BĂTRÂNEȚE PE STRĂZI Gestul umanitar al tinerilor social democrați nu s-a oprit doar la a lega haine de copaci. Ei s-au deplasat apoi la centrul pentru persoane fără adăpost amenajat de Primăria Constanța pe strada Soveja, unde au fost împărțite haine de iarnă altor patru persoane, din care două fete minore. Acolo am dat și de Nicolae Neacșu, un bătrânel în vârstă de 70 de ani, care de patru ani doarme pe unde apucă. Cu lacrimi în ochi, acesta ne-a povestit că, până nu cu mult timp în urmă, era un om respectabil, care avea casă și masă și o pensie bunicică. Numai că, de când a fost dat afară din casa naționalizată în care locuia, viața lui s-a schimbat radical, iar strada i-a fost și casă, și masă. ”Vizita acestor tineri frumoși este lăudabilă, dar pentru mine este precum o minune care ține numai trei zile. Nu știu ce voi face după aceea. Eu am pensie pentru că am lucrat toată viața ca șofer, dar nu am unde să dorm. Crudă a fost soarta cu mine. Am ajuns la bătrânețe să dorm pe unde apuc”, a spus Nicolae Neacșu. El a afirmat că singura sa speranță este acum la Primăria Constanța, unde a depus o cerere pentru a primi o locuință în cartierul social „Henri Coandă”.

DONAȚIILE SE POT FACE PÂNĂ SÂMBĂTĂ Acțiunea tinerilor social democrați, „Îmbracă și tu un copac din parcul de la Gară cu o haină groasă”, va dura până sâmbătă, 30 ianuarie, inclusiv. Ideea a fost preluată dintr-o campanie derulată în mai multe orașe ale țării, prin care oamenii cu dare de mână sunt rugați să doneze îmbrăcăminte groasă oamenilor fără adăpost. Dacă, în alte orașe ale țării, hainele legate de copac au fost furate de oameni care le-au vândut ulterior, la Constanța tinerii social democrați vor avea grijă să preia donațiile constănțenilor și să le împartă doar celor care au strictă nevoie de ele. „Încercăm prin această acțiune să demonstrăm că solidaritatea nu are limite atât la bine, cât și la greu. Dorim să le dăm o mână de ajutor celor care sunt mai puțin norocoși ca noi. Printr-un gest mic de la fiecare se pot face lucruri mărețe. Îi invităm pe toți constănțenii să se alăture demersului nostru”, a declarat Izel Selim, unul din tinerii organizatori.



12