„Vreau să-ţi spun povestea mea!“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect la iniţiativa „World Vision”

„Vreau să-ţi spun povestea mea!“

Social 27 Martie 2014 / 00:00 881 accesări

Pentru un copil, o zi în natură este echivalentul unui mediu sănătos, departe de televizor şi de internet, două surse despre care s-a demonstrat că, utilizate excesiv, dăunează dezvoltării corespunzătoare a psihicului unei persoane aflate în creştere! O vizită în natură este cu atât mai binevenită pentru copiii cu dizabilităţi, care au nevoie de motivaţie pentru a-şi putea depăşi problema de sănătate. În sprijinul unui grup de astfel de copii diagnosticaţi cu boli cronice şi handicap locomotor, Biroul Zonal Constanţa - „World Vision“ a iniţiat proiectul „Vreau să-ţi spun povestea mea!”, care va da posibilitatea copiilor să relaţioneze cu mediul înconjurător. Managerul zonal „World Vision“ al Biroului Zonal Constanţa, Corina Iordănescu, a declarat că beneficiarii proiectului sunt 18 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, care fac parte din comunitatea Corbu şi sunt în evidenţa organizaţiei. Ei vor fi incluşi în mai multe activităţi cuprinse în proiect. „Copiii vor merge la microrezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii însoţiţi de un psihoterapeut. Ei vor trebui să se identifice cu câte un animal de la microrezervaţie, reprezentativ pentru fiecare persoană, şi cu ajutorul terapeutului vor transpune totul într-o compunere. La sfârşit, vor fi ajutaţi de scenariştii şi actorii de la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” Constanţa să elaboreze piese de teatru cu subiectul compunerilor”, a declarat Corina Iordănescu.

RELAŢIA CU NATURA Proiectul a început în ianuarie şi va avea termen de finalizare în august, când iniţiatorii spun că vor fi puse în scenă cele frumoase trei piese de teatru. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, psih. Roxana Onea, a declarat că pentru copiii cu dizabilităţi este important să relaţioneze cu natura, pe de o parte să creeze o relaţie cu mediul înconjurător şi pe de altă parte să-şi creeze prieteni din lumea animalelor. „Trebuie să scoatem copiii din clădiri, să-i ducem în natură, să-i ajutăm să se orienteze, să creeze şi, alături de adulţi, să conducă la o lume mai frumoasă şi mai bună”, a declarat Onea. Partenerii proiectului sunt Asociaţia Civicum Voluntaris, Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor. Preşedintele Asociaţiei Civicum Voluntaris, Andrei Şeitan, a declarat că finanţarea totală eligibilă a proiectului a fost de 22.400 de lei.



12