Studenții și tinerii absolvenți de studii superioare au și în acest an șansa să participe la un internship plătit în cadrul Guvernului României. Dacă, în primii doi ani de când programul a fost introdus, peste 180 de tineri au avut oportunitatea de a se alătura pentru două luni Executivului, lucrând atât în sediul central al Guvernului, cât și în toate ministerele, în 2015, alți 300 de studenți și absolvenți au șansa să facă parte din administrația centrală, în 77 de instituții centrale pentru două luni, validându-și în acest fel reușitele academice, obținând experiență practică și contribuind la eficientizarea aparatului administrativ prin idei, inițiative și cunoștințe actualizate. Tinerii dornici să facă practică la Guvern trebuie să își depună candidaturile completând un formular de aplicație disponibil pe site-ul destinat programului (internship.gov.ro) până pe 31 mai. Potrivit calendarului de desfășurare al programului, în perioada 1 - 20 iunie are loc evaluarea candidaturilor, între 23 iunie și 9 iulie au loc testări și interviuri online, iar de pe 20 iulie va începe stagiul de practică. În funcție de specializarea în care se pregătesc, studenții pot să opteze pentru un internship într-una din instituțiile prinse în program.
CRITERII DE SELECȚIE Ca să aibă o șansă de a fi acceptați în internship, studenții și absolvenții trebuie să aibă cetățenie română. Candidații trebuie să dețină la momentul debutului programului calitatea de student ori să fie tineri absolvenți ai unui program universitar sau postuniversitar, în țară sau în străinătate, să stăpânească cel puțin o limbă de circulație internațională (engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană), să aibă cunoștințe minime de tehnologia informației și să stăpânească pachetul de programe Microsoft Office. Pe lângă aceste condiții generale, fiecare instituție are criterii specifice referitoare la domeniul studiat și abilitățile necesare desfășurării activităților, pe care le caută la candidați.
BURSE Pentru prima dată de când funcționează programul de internship la Guvern, organizatorii au pregătit pentru participanți burse în valoare de 450 de lei/lună. ”Continuând practica de anul trecut, sperăm că stagiarii vor avea oportunitatea de a se caza contra cost în căminele Universității ”Politehnica” din București”, spun organizatorii pe pagina internship.gov.ro.